BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁȚIE s.f. Bifurcare; loc unde se bifurcă un drum; răscruce. [Gen. -iei. / cf. fr. bifurcation, it. biforcazione, lat. bifurcatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁȚIE s. f. bifurcare; loc unde se bifurcă un drum, un râu etc. (< fr. bifurcation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare; (concr.) locul unde se bifurcă ceva. – Fr. bifurcation.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁȚIE s. bifurcare, (pop.) înfurcitură. (~ unui drum.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bifurcáție s. f. (sil. -ți-e), art. Bifurcáția (sil. -ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink