bicherí, bicherésc, vb. IV (reg.) 1. a chefui, a se ține de petreceri, ștrengării. 2. a fura, a tâlhări. 3. a migăli, a lucra încet.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bichér, bichéri, s.m. (reg.) 1. om petrecăreț, chefliu, ștrengar. 2. cioban înstărit, asociat cu stăpânul.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bichér (bichéri), s. m. – (Trans.) Pramatie, chefliu. Mag. betyar „flăcău de la țară; petrecăreț” (DAR). Pare a fi cuvînt din aceeași rădăcină primitivă ca și becher. – Der. bicheresc, adj. (chefliu); bicheri, vb. (Trans., a chefui; Mold., a trudi).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink