bicaz sm vz bicaș

Bicaz n. 1. afluent al Bistriței, udă județul Neamțu; 2. sat și schit în acelas județ: 1000 loc.; 3. vale ce servă de trecătoare în Ardeal.

beică^[1] sf vz bicaș

bibică^[1] sf vz bicaș

bicaș sm^[1] [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: -az (Pl: ~aji), ghi~, (Trs) ~șău, (Pl: ~șei) ~șeu, ~cășeu / Pl: ~i / E: mg békasó „sarea-broaștei”] (Min) 1 (Trs; Mol) Cremene. 2 (Trs; Mol) Cuarț. 3 (Îf bghicaj^[2]) Bolovan alb, cristalin Si: (pop) sarea-mâței. 4 (Îf ghi~) Piatră albă pentru fabricarea sticlei. corectat(ă)

bicașău sm vz bicaș

bicașeu sm vz bicaș

bicășeu sm vz bicaș

ghicaș^[1] sm vz bicaș modificată

bicaș s.n. (reg.) 1 Cremene. 2 Bolovan alb, cristalin; sarea-mîței. 3 Piatră albă folosită la fabricarea sticlei. • /<magh. békasó.

BICAȘ (pl. -așe) sn. Mold. Trans. 💎 Cremene, cuarț [ung. békásó].

GHICAȘ = BICAȘ.

BICAȘ s.n (Reg.) Cremene; cuarț. – Magh. béka-só.

béĭcă V. bicaș.

bicáș n., pl. e și urĭ (ung. beká-só, cuarț, propriŭ zis „sarea broaștei”). Trans. Mold. Cŭarț. Nisip alb p. fabricarea sticleĭ (CL. 1924, 518). Maĭ rar. Cremene. S.m. Bulgăre (petricică) de cŭarț: a arunca cu bicașĭ. – Și bicaz (de unde și numele satului din județu Neamțu), pl. jĭ (cînd e vorba de bulgări). – Dim. -șel, -jel, pl. eĭ, petricică, bobiță. Pop. ghi-. – În Trans. și beĭcă (ung. béka-), pl. ĭ, cuarț.

ghicáș, ghicáz, -ășél -ăjél, V. bicaș.

bicaș (-și), s. m. – Cremene. – Var. bicaz, ghigășel, bigășel, bigășea. Mag. békasó (Cihac, II, 482). Se folosește numai în Trans. și Mold.; de aici toponimul Bicaz.

BICAZ 1. Rîu, afl. dr. al Bistriței moldovenești, la Bicaz; 42 km. Izv. din masivul Hășmașu Mare. În bazinul său superior se află Lacul Roșu și Cheile Bicazului. Importanță turistică. 2. Sector de vale îngustă, transversală, pe cursul superior al râului Bicaz (Carpații Orientali), făcînd legătura între Transilvania și Moldova. Lungime: 8 km (de la Lacul Roșu pînă în satul Bicaz Ardelean). Turism. Alpinism pe versanții abrupți. Rezervație complexă, geologică, floristică și faunistică (955 ha), cele mai interesante plante endemice fiind omagul (Acontium romanicum), vulturica de Pojorîta (Hierracium pojoritense), firuța endemică (Poa rehmani) etc. Din fauna locală se remarcă două specii rare, un gasteropod (Alopia glauca var, unipalatalis) și un lepidopter (Parnassium apollo var, transilvanicus). 3. Pas de culme în Carpații Orientali, între M-ții Giurgeului și Hășmașu Mare, pe valea superioară a Bicazului, la 1.256 m alt. Asigură legăturile dintre Moldova și Transilvania. 4. V. Izvoru Muntelui. 5. Oraș în jud. Neamț, la confl. Bistriței moldovenești cu Bicazul; 9.782 (loc.) 1991. Termocentrală. Aici se află barajul lacului de acumulare Izvoru Muntelui și hidrocentrala „Stejaru” (210 MW). Combinat de lianți și azbociment. Reparații de utilaj energetic; expl. și prelucr. lemnului; conf.; morărit și panificație. Veche așezare rurală, apare ca tîrg într-un hrisov domnesc în 1855. Declarat oraș în 1960. Centru turistic și stațiune climaterică. 6. Com. în jud. Maramureș; 1.545 loc. (1991). Biserică de lemn (sec. 18).

BICAZ pîrîu, este numele unui mîrzac tătar, după cronica lui Urechi (Let. ed. Giurescu). Etim. dată de Drăganu (p. 543) din subst. bicaș „cremene”, pronunțat bicaz în Bihor < ung. békasó, și aceea a lui Weigand < ung. Bekás „rîul broaștei”, neprobabile.

BICAZU ARDELEAN, com. în jud. Neamț; 4.385 loc. (1991). Expl. de marne și calcare. Zonă turistică.

CHEILE BICAZULUI v. Bicaz (2).

BICAȘ s. v. cremene, cuarț, silex.

bicaș s. v. CREMENE. CUARȚ. SILEX.

bicaz, s.m. v. bicaș.

bicaz, s.n. – v. bicaș.

bicaș, bicași, (bdicaș, bghicaș, bicaz), s.m. (reg.) 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu cu care olarii (din loc. Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu. ■ (top.) Bicaz, comună situată în zona Codru. (Trans. și Mold.). – Din magh. békasó „cuarț; sarea-broaștei” (DER, MDA); „de aici toponimul Bicaz” (DER, Scriban).

bicaș, bicași, (bdicaș, bghicaș, bicaz), s.m. – (reg.) 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu („care se găsește din belșug în pârâul Bistrița”), cu care olarii (din Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu (I. Pop, 1970; v. și Dăncuș, 1986: 79). Circulă numai în Trans. și Mold. ♦ (top.) Bicaz, comună situată în zona Codru. – Din magh. békasó „cuarț; sarea-broaștei” (Cihac, DER, MDA); „de aici toponimul Bicaz” (DER, Scriban).

bicaș, -i, (bdicaș, bghicaș), s.m. – 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu („care se găsește din belșug în pârâul Bistrița”), cu care olarii (din Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu (I. Pop 1970; v. și Dăncuș 1986: 79). Bicaz, toponim în Maramureș. – Din magh. békasó „sarea-broaștei” (MDA).