Betica f. vechiu nume al Andaluziei (Spania).

bețâc, ~ă smf, a vz bețiv

bețic², ~ă smf, a vz bețiv

bețiț, ~ă smf, a vz bețiv

bețiu, ~ie smf, a vz bețiv

bețiv, ~ă [At: CORESI, EV. 18/8 / V: bătâu, ~âe, ~țâe, bețâu, ~țâe, ~ic, ~iț, ~iu, ~ie / Pl: ~i, ~e / E: ns cf lat *bibitivus] 1-2 smf, a (Om) cu viciul beției (5) Si: alcoolic, băutor, bețivan (1-2). 3 sm (Îs) ~ împărătesc Bețiv (1) mare. 4 sm (Îvr; pan; îs) ~ de cărți Cartofor înrăit. 5 a (D. băuturi spirtoase) Tare Si: (înv) îmbătător. 6 a (Ent; îs) Musculiță ~ă Musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster) Si: musculiță (de vin), mușiță, muștiță. 7 a (D. plante) Care cere multă apă. corectat(ă)

bețiv, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (Persoană) care are patima beției; (om) alcoolic, băutor. ◊ Expr. Bețiv împărătesc = bețiv mare, alcoolic. 2 adj. (despre băuturi spirtoase) Tare. 3 adj. (entom.) Musculiță bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster); musculiță de vin. 4 adj. (despre plante) Care cere multă apă. • pl. -i, -e. /cf. lat. *bĭbĭtīvus, -a, -um.

†BEȚIȚ adj. și sm. Băn. Bețiv [lat. *bĭbĭtīcius].

BEȚIU, BEȚÎU adj. Olten. Băn. Bețiv [lat. *bĭbĭtīvus].

BEȚIV, -IVĂ adj. și sm. f. 1 Care are patima beției, care are urîtul obiceiu de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi spirtoase; proverb: bețivului și dracu-i iese cu ocaua înainte; – bețivul, cînd este beat, se crede că-i împărat ¶ 2 BEȚIVĂ, Olten. BEȚAE (CIAUȘ.) sf. 🐙 Musculiță care roiește pe unde se află vin și oțet, mai ales cînd se fabrică mustul sau cînd fierbe vinul în butoaie; numită și „muscă-bețivă”, „musculiță-de-vin” sau „mușiță” (Drosophila funebris) [lat. bĭbĭtīvus + suf. sl. -ivŭ].

BEȚÎC adj. Băn. Bețiv [beat].

BEȚÎU 👉 BEȚIU.

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris).

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv.

BEȚIV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care face abuz de băuturi alcoolice; care are patima beției; alcoolic. /beție + suf. ~iv

bețiv a. și m. care bea peste măsură, care are patima sau darul beției.

bețív, -ă adj. (d. beat, beți ca vsl. piĭanivŭ, d. piti, a bea). Care bea mult vin și alte băuturĭ îmbătătoare.

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; adj. f., s. f. bețivă, pl. bețive

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; adj. f., s. f. bețivă, pl. bețive

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; f. sg. bețivă, pl. bețive

BETICA, Cordillera [cordiλera], sistem de culmi muntoase în Spania meridională, paralele cu țărmul M. Mediterane, constituit din mai multe șiruri (Sierra Nevada, Almijara, Ronda etc.). Lungime: c. 630 km. Alt. max.: 3.478 m (vf. Mulhacén). Min. de fier.

BEȚIV alconaut, basculant, burete, butoi fără fund, carmolist, cititor, drojdier, linginer, paharnic, pilaci, pilangiu, prunar, schior, sticlar, sugaci, sugativă.

PROSTITUATĂ URÂTĂ ȘI BEȚIVĂ caracudă, căzătură, coldană.

BEȚIV s., adj. v. alcoolic.

BEȚIV s., adj. alcoolic, băutor, (reg.) șumen, (fam.) pilaci, pilangiu, (fig., adesea glumeț) sugaci, sugător. (E un mare ~.)

BEȚIȚ adj. (Ban.) Bețiv. Betzitz. Ebriosus. Temulentus. AC, 330. Ebriosus. Beczicz. Részeges. LEX. MARS., 201. Etimologie: lat. *bibiticius. Cf. șumen. adjectiv corectat(ă)