BERNARDIN², -Ă, bernardini, -e, s. m. și f. Călugăr sau călugăriță catolică din ordinul care poartă numele Sf. Bernard. – Din fr. bernardin.

bernardin², ~ă smf [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr bernardin] Călugăr sau călugăriță catolică, din ordinul Sfântului Bernard.

bernardin¹, -ă s.m., s.f. (bis.) Călugăr (sau călugăriță) aparținînd unei congregații desprinse din ordinul benedictinilor în sec. 12, printr-o reformă făcută de Bernard de Clairvaux. • pl. -i, -e. /<fr. bernardin; cf. nm. pr. Sfintul Bernard de Clairvaux.

BERNARDIN², -Ă, bernardini, -e, s. m. și f. Călugăr sau călugăriță catolică din ordinul care poartă numele sfântului Bernard. – Din fr. bernardin.

BERNARDIN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor, printr-o reformă făcută de Bernard de Menthon în sec. X. [< fr. bernardin].

BERNARDIN², -Ă s. m. f. călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor. (< fr. bernardin)

BERNARDIN² ~ă (~i, ~e) m. și f. Călugăr (călugăriță) catolic din ordinul înființat, în sec. X, de Bernard. /<fr. bernardin

bernardin m. 1. călugăr din tagma St. Benedict, reformată de St. Bernard; 2. câine mare cu părul lung, dresat de călugării dela St. Bernard să umble în munți după călătorii rătăciți și să-i aducă la ospiciul de acolo.

*bernardín, -ă adj. și s. Din irdinu sfîntului Bernard (care a reformat ordinu sfîntului Benedict) saŭ de la muntele sfîntului Bernard (Elveția) saŭ originar de acolo: călugăr bernardin; cîne bernardin (de talie foarte mare și deprins să umble pin zăpadă ca să descopere călătoriĭ rătăcițĭ orĭ ostenițĭ).

bernardină s. f., g.-d. art. bernardinei; pl. bernardine

bernardină s. f., g.-d. art. bernardinei; pl. bernardine

bernardină s. f., g.-d. art. bernardinei; pl. bernardine