BERÍLIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. beryllium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BERÍLIU n. Metal dur de culoare albă, întrebuințat în aliajele de aluminiu, de fier și de cupru, pentru a le mări duritatea. /<fr. béryllium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BERÍLIU s.n. Metal alb, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, întrebuințat în unele aliaje ușoare și la fabricarea anumitor oțeluri speciale. [Pron. -liu, var. berilium s.n. / < fr. béryllium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BERÍLIU s. n. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare. (< fr. béryllium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BERÍLIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant. [Pr.: -li-u] – Fr. béryllium.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BERÍLIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal alb-cenușiu.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beríliu (chim.) s. n. [-liu pron. -liu], art. beríliul; simb. Be
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beríliŭ n. (d. beril). Un corp simplu bi- și trivalent, cu greutatea atomică de 9,1.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

BERÍLIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink