bergheli vr [At: DA / Pzi: ~lesc / E: nct] (îvr; fam) A se urâți (de boală, mizerie sau bătrânețe) Si: (pop) a se rablagi.

berghelésc (mă) v. refl. (var. din dervelesc). Fam. Mă urîțesc (de boală, de mizerie, de bătrîneță).

bergheli în CL, IX, p. 141-143, Pia Gradea discută cuvîntul bergeli, beregli „a se ofili (despre o floare)”, fig. „a se urîți din cauza bătrîneții (despre o femeie)”, înregistrat la Șieu-Măgheruș, și îl explică prin săsescul brăgeln „schmoren, rösten”, care, eventual, ar fi la rindul său împrumutat din rom. pîrgăli sau din magh. pergel. Scriban socotește că bergheli este o variantă Îni derveli, pe care însă îl explică nu numai ca derivat de la dîrvală, ci și ca variantă a lui terfeli. Nu am o explicație proprie pentru bergheli, dar în tinerețe am auzit de multe ori în București spunîndu-se s-a berghelit despre o femeie marcată de bătrinețe, de aceea cred că ar trebui găsită o etimologie care să fie valabilă și pentru zona bucureșteană.