BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Bărbat afemeiat, crai. – Din ngr. berbántis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BERBÁNT ~ți m. înv. Bărbat ușuratic care se ține de chefuri amoroase; afemeiat; crai; craidon. /<ngr. berbantis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Om ușuratic, neserios, afemeiat. – Ngr. birbantis (<it.).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BERBÁNT s. v. afemeiat, crai.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

berbánt (berbánți), s. m. – Hoț, pungaș, șarlatan. – Var. (Mold.) birbant. Mr. birbantu. It. birbante (› sp. bergante), prin intermediul ngr. μπερμπάντης (DAR); cf. și tc. berbad, bg. berbant(in). Dicționarele iau în considerație de obicei exclusiv accepția secundară de „crai, bărbat afemeiat”; sensul primar este curent, totuși, în limba romanticilor. Der. berbanterie, s. f. (hoție, șarlatanie); berbantlîc, s. n. (pungășie, șarlatanie), cu suf. tc., ca bg. berbantlyk.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

berbánt s. m., pl. berbánți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

berbánt adj. m. și s. (ngr. birbántis, d. it. birbante, om incorect; turc. berbad, depravat; bg. berbant). Fam. Craidon, ștrengar, om care se ține după femeĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

berbant, berbanți s. m. bărbat afemeiat
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink