BENTE, BENȚI 👉 BANTĂ.

BANTĂ, benți, s. f. 1. Bandă² (1) ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Din rus. bant(a).

bantă sf [At: PANN, ap. HEM. 2467 / V: (reg) bean- / Pl: benți, bente / E: rs бант(a)] 1 Bandă² (1). 2-3 Fâșie de pânză cusută (în locul gulerului sau) ca manșetă la cămașă. 4 (Înv) Bandă² (3). 5 (Înv) Șină de metal cu care se strâng baloturile de mărfuri pentru expediere. 6 (Reg; îf beantă) Balama (la ușă). 7 (îrg; lpl) Cătușe.

beantă sf vz bantă

peantă^[1] sf vz bantă

bántă s.f. 1 Bandă². 2 Fîșie de pînză cusută pe marginea gulerului și a mînecilor cămășilor. 3 (înv.) Șină de metal cu care se strîngeau baloturile de mărfuri pentru expediere. 4 (înv.; la pl.) Cătușe, obezi. • pl. benți, bente. /<rus. бант(а).

BANTĂ (pl. bente) sf. 1 Fășie (de pînză, de hîrtie, etc.): și lecția îi va ieși din gură ca scrisă pe o ~ de hîrtie (VLAH.) ¶ 2 Legătură, șină de fier, de oțel, etc. ¶ 3 pl. Obezi, fiare: să-l lege, să-i puie în bente și să-l ducă la zapciu (PANN) ¶ 4 👕 Marginea de la gîtul sau mînecile unei cămăși: cîntărețul încheindu-și banta de la mîna dreaptă (DLVR.) [comp. pol. bant < germ. Band].

❍BEANTĂ (pl. bente) sf. Trans. Tîțînă [BANTĂ].

BANTĂ, benți, s. f. 1. Bandă² (1). ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Din rus. bant(a).

BANTĂ², benți și bente, s. f. 1. Bandă² (1). Lecția îi va ieși din gură ca scrisă pe o bantă de hîrtie. VLAHUȚĂ, la TDRG. Pe mijlocul acestor tinichele [mașina] are cîte o bantă de metal. ALEXANDRESCU, la TDRG. 2. Fîșiuță de pînză cusută pe marginea gulerului și mînecilor cămășii, servind pe alocuri, la țară, de guler și de manșetă. Cîntărețul se făcu negru-verde și răspunse, încheindu-și banta de la mîna dreaptă... DELAVRANCEA, V. V. 23. 3. (La pl.; învechit) Cătușe, fiare, obezi. De ce nu l-a prins viu, Să-l lege, să-l puie-n bente și să-l ducă la zapciu? PANN, la HEM.

BANTĂ, benți, s. f. 1. Bandă² (1). 2. Fîșie de pînză cusută pe marginea gulerului și mînecilor cămășii; p. ext. guler; manșetă. 3. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Rus bant(a).

BANTĂ benți f. 1) v. BANDĂ². 2) (în portul popular) Fâșie de pânză, cusută pe marginea gulerului și a mânecii cămășii. [Pl. și bente] /<rus. bant[a]

bantă f. 1. (pl. benți) marginea de sus la o cămașă sau rochie; 2. cearcăn ce împresoară și mărginește piepții sau mânecile unei cămăși; 3. (pl. bente) fiare, lanțuri: să-l puie în bente și să-l ducă la zapciu PANN. [Sas. BANT = nemț. BAND].

benți f. pl. manșete [V. bantă].

pantă f. V. bantă.

bántă f., pl. bente și bențĭ (rut. pol. bant, sas. bant, germ. band. V. bandă și pantă). Bandă, fășie la mînecă, la marginea haĭneĭ. Vechĭ. Lanțurĭ, cătușĭ.

bente (cătușe; obezi) (înv., rar) s. f. pl.

bente (cătușe, obezi) (înv., rar) s. f. pl.

bente (cătușe, obezi) s. f. pl.

bantă s.f., g.-d. art. benții; pl. benți / bente

bantă, pl. benți

benți (v. bantă)

bantă (benți), s. f. – Laț, fîșie, bridă, lanț. Dim. bendiță, bentiță, s. f. (dim. de la bantă). Rus. bant, pol. bant, din germ. Band (DAR), cf. bandă. Se confundă uneori acest ultim cuvînt: o bantă de hîrtie (Vlahuță), în loc de o bandă de hîrtie.

Benț/a, -e, -ea, -ul v. Benedict II 9.

BENTE s. pl. v. cătușe, fiare.

bente s. pl. v. CĂTUȘE. FIARE.

BANTĂ s. 1. v. bandă. 2. bată.

BANTĂ s. 1. bandă, fîșie, ștraif. (~ la o mînecă.) 2. bată. (~ la o cămașă.)