BELIGERÁNT, -Ă, beligeranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se află în stare de război. Armate beligerante. - Din fr. belligérant, lat. belligerans, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BELIGERÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre state, popoare etc.) Care este în stare de război (unul cu altul); aflat în război (ca adversar). Armate ~te. /<fr. belligérant
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Stat, națiune) care se află în război. [< fr. belligérant, cf. lat. belligerans < bellum – război, gerere – a purta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BELIGERÁNT, -Ă adj., s. m. f. (stat, armată) în stare de război. (< fr. belligérant, lat. belligerans)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BELIGERÁNT, -Ă, beligeranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se află în stare de război. State beligerante. - Fr. belligérant (lat. lit. belligerans, -ntis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BELIGERÁNT adj., s. (MIL.) (înv.) războitor. (Părțile ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Beligerant ≠ nebeligerant
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beligeránt adj. m., pl. beligeránți; f. sg. beligerántă, pl. beligeránte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beligeránt, -ă adj. și s. (fr. belligérant, lat. belligerans, -ántis, d. bellum, războĭ, și gérere, a purta). Care poartă războĭ: puterĭ beligerante.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink