beleág, beleáguri, s.n. (înv.) 1. semn de recunoaștere; parolă. 2. tabără.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

beleág (-guri), s. n. – (Înv.) Semn, marcă. Sl. bĕlĕgŭ (DAR). Este der. de la același cuvînt, beleaznă, s. f. (cicatrice), însă este greu de lămurit drumul urmat de împrumut; cf. mag. belezna „defect de țesătură”, rut. blyzna „cicatrice” (Pușcariu, Dacor., I, 225), rus. blizna „defect” (Bogrea, Dacor., III, 727), bg. bĕležka „semn”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

beleág n., pl. urĭ sau ege (bg. rus. bĭelĭeg, d. mong. bálgŭ, semn). Cant. Semn de recunoaștere. Ur. Tabără, loc de adunare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink