3 intrări

51 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BELEA, belele, s. f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ◊ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din tc. belâ.

BELEA, belele, s. f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ◊ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din tc. belâ.

belea sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 339/7 / Pl: ~ele / E: tc belâ, cf satara-bela, urdu-belea] 1 Întâmplare neprevăzută care aduce necaz (și de care scapi greu) Si: pacoste, năpastă, (îvp) potcă, bucluc, (înv) lipcă, bacală, satara. 2 Persoană care provoacă neplăceri, încurcături. 3 (Îe) A da de ~ A avea o supărare, un necaz. 4 (Rar; pop) Menstruație.

belea s.f (fam.) 1 Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care se scapă cu greutate; bucluc, pacoste. ◊ Expr. A (se) vîrî sau a (se) băga în (ori la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură. A da de belea sau a-și găsi beleaua (cu cineva), a-i cădea cuiva beleaua pe cap = a da de necaz, a o păți. A intra într-o belea v. intra. 2 Ființă care provoacă numai necazuri, neplăceri, încurcături. Omul ăsta e o mare belea. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) belea (pe cap) v. cădea. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (sau ți-ai, și-a etc.) căpătat v. zi. • pl. -ele. /<tc. belâ.

BELEA (pl. -lele) sf. 1 Supărare, necaz, încurcătură, bocluc; proverb: capul să trăească, că belelele curg, a) omului îi e dat să aibă necazuri, de aceea trebue să fie cu răbdare, b) dacă omul e sănătos, trece prin toate necazurile și nu-i pasă; a băga pe cineva în ~, a-l băga într’o încurcătură care poate să-i atragă mari supărări; a da de ~, a o păți, a intra în încurcături, a-și atrage supărări; a-și găsi (sau a-și căpăta) beleaua, a-și atrage necazuri, supărări, a o păți 2 Lucru care-ți aduce supărare, necazuri, sarcină, povară: ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie ? (ALECS.) [tc. belá].

BELEA, belele, s. f. Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care scapi cu greu; necaz, neplăcere, încurcătură, daraveră, pacoste, bucluc. Țăranii au biruri de plată, belele, Măria-sa-și numără pungile grele. TULBURE, V. R. 39. Cine n-are gîndurile lui și belelele lui? PAS, L. I 81. Ca să mă scape de belea, m-au trimes la stînă în dumbrava Agapiei. CREANGĂ, A. 14. De n-ascultați vorba mea, Voi atunci dați de belea. ȘEZ. IV 132. ◊ Expr. A-și găsi (sau, rar, a-și căpăta) beleaua sau a da de belea sau a-i cădea (cuiva) beleaua pe cap = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc. Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! REBREANU, R. II 30. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; și, afară de asta, te pomenești că mă încurc în vreo discuție și-mi capăt beleaua. CARAGIALE, O. I 241. Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. A (se) vîrî sau a (se) băga în (sau la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură, într-un necaz. Du-te, cumetre Ghiță, du-te, frate Niță... Mă băgați în belea. PAS, L. I 52. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. ♦ (Concretizat) Sarcină, povară. El era bun-bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-aveau ei ce să mănînce, dar încă mi-te să mai dea și oii. ISPIRESCU, L. 208. ◊ (În glumă) Cîte păsărele zboară, Toate zic: «Bade, te-nsoară!». Numai biata rîndunea...: «Bade, nu-ți lua belea». ȘEZ. I 103.

BELEA, belele, s. f. Neplăcere, necaz, încurcătură, bucluc. ♦ (Concr.) Sarcină, povară. – Tc. belâ.

BELEA ~ele f. fam. Situație complicată și neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. ◊ A-și găsi ~eaua (a da de ~) a o păți (rău). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá

beleà f. 1. nenorocire, supărare, încurcătură neașteptată: a da de belea, a-și găsi beleaua; 2. greutate, anevoie de suferit: nu pot scăpa de beleaua asta de om (v. popă belea, urdubelea). [Turc. BELÁ].

beleá f. (turc. belá, ca merea d. mera). Nenorocire, supărare, încurcătură: a da de belea, a-ți găsi beleaŭa, a scăpa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

BELI, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A (-și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊ Refl. Ce te belești așa la mine? – Din sl. bĕliti.

beli [At: DOSOFTEI, V. S. 35/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl белити] (Pop) 1 vt A jupui. 2 vt (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) obrazul A-l face de rușine. 3 vt (Înv; Mol, Trs; îe) A ~ țapul sau vulpea A vărsa. 4 vt (Pop; îe) A ~ dinții (sau buzele, fam fasolea) A rânji (prostește). 5 vt (Pop; îe) A ~ ochii A se holba. 6 vr (Îe) A se ~ (la cineva) A se holba. 7 vr (Pop; îe) A se ~ (la ceva) sau a-și ~ (ceva) A se juli. 8 vt A decoji o plantă. 9 vt (Fig) A jefui. 10 vt (Pop; îe) A ~ stupul A omorî albinele dintr-un stup

bel1 s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

bel2, -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

beli vb. IV. (pop.) 1 tr. A jupui. Unu belește un cal (PRED.). ◊ Expr. A-i beli cuiva obrazul = a face pe cineva de rușine. A(-și) beli dinții (sau buzele) = a rîde (prostește). A(-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a se uita cu mirare, prostește (la ceva). A-și beli fasolea (sau fasolile) v. fasole. A beli țapul (sau țapii) v. țap. 2 tr., refl. A (se) juli. Și-a belit fața. 3 tr. (compl. indică plante) A decoji. 4 tr. Fig. (compl. indică oameni) A jefui. Datornicii se plîngeau că-i belea cămătarul. • prez.ind. -esc. /<sl. veche белнтн.

BELI (belesc) vb. tr. 1 A jupui, a scoate pielea de pe corpul omului sau unui animal: pentru preot... belesc o oaie grasă (MAR.); fig. a-i ~ obrazul, a-l face de rușine; proverb familiar: De nu era nasul, îți beleai obrazul, se zice, în glumă, acelora cari cad și se lovesc cu nasul de ceva; ~ țapul 👉 ȚAP 2 familiar A jupui de avere, a despuia: Moțoc! Moțoc! El ne belește și ne pradă! El stătuește pe Vodă! (N.-COST.) 3 A coji, a despuia de coajă: belise din luncă toți copacii de coaje de-și hrăneau caii (N.-COST.) 4 fig. ~ ochii, a sgîi, a holba ochii 5 ~ buzele (CANT.), a desface astfel buzele încît să se vadă dinții rînjind [vsl. běliti].

BELITOR I. adj. verb. BELI. Care belește pieile animalelor. II. BELITOR sm. Jupuitor (de piei).

BELI, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊ Refl. Ce te belești așa la mine? – Din sl. bĕliti.

BELI, belesc, vb. IV. 1. T r an z. (Popular) A desface sau a lua pielea de pe întreg corpul (sau numai de pe o parte a corpului) unei vietăți, mai ales a unui animal; a jupui. Ia uite, băăă!răzbătu în văgăună strigătul unui cioban. Unu belește un cal. PREDA, Î. 140. De toți laolaltă își băteau joc tăbăcarii, iar ei rîdeau de aceștia că belesc animalele. PAS, L. I 77. Spărie pe maică-mea spunîndu-i că... fratele tată-mio a belit bivolița. HOGAȘ, DR. II 148. Trimite măcelarii să-l belească [pe cerb], să mănînc carne din el. RETEGANUL, P. I 49. ◊ Expr. A (sau a-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a căsca, a zgîi sau a holba ochii; a se uita cu mirare, prostește (la ceva). Omul... oricît ar beli ochii, tot nu poate spune că în recipisă e scris că a plătit. PAS, Z. I 154. A-și beli dinții = a rînji. Zîmbea în doi peri și-și belea dinții, cerînd s-o scalde. VORNIC, O. P. 325. ◊ Fig. (Cu privire la oameni) A despuia, a prăda, a jefui (de bani). Cui să vină ce-oi putea vinde? Crîșmarul sau ăia bogații... cînd te văd că ai nevoie, belește pielea de pe om. DUMITRIU, B. F. 20. Ciocoii... de la Forăști ne rod, ne mulg și ne belesc, de-am ajuns la sapă de lemn. SADOVEANU, N. F. 50. Am rămas săraci!... [Moțoc] ne belește și ne pradă. NEGRUZZI, S.I 154. 2. Refl. (Popular) A i se lua, a i se jupui (cuiva) pielea, din cauza unei loviri, a unei răniri etc.; a se juli. Și-a belit fruntea. 3. T r an z. A despuia o plantă (copac, ramură etc.) de scoarță, a-i curăța coaja; a descoji.

BELI, belesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) jupui. ◊ Expr. (Tranz.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. – Slav (v. sl. bĕliti).

A SE BELI mă ~esc intranz. pop. A se uita cu prea multă curiozitate. /<sl. bĕliti

A BELI ~esc tranz. pop. 1) (animale sacrificate) A curăța de piele; a jumuli; a despuia; a jupui. 2) (copaci, ramuri) A curăța de coajă; a coji; a jupui. * ~ ochii a face ochii mari privind prostește, cu mirare. /<sl. bĕliti

belì v. 1. a jupui: a beli un bou; 2. fig. a despuia, a stoarce: el ne belește și ne pradă NEGR.; 3. a lua scoarța de pe plante; 4. a deschide ochii peste măsură (de mirare sau prostie). [Slav. BĔLITI, a albi, de unde: a face alb lemnul (adică a-l coji), a face să se vază albul ochiului (= a-l holba) și a da cu alb (v. bili)].

belésc v. tr. (d. pelesc, pĭelesc, adică „ĭau pelea, jupoĭ”, infl. poate de vsl. bĭeliti, a bili, a albi. Cp. cu cojesc). Pop. Triv. Jupoĭ, ĭaŭ pelea: a beli un boŭ. Fig. A beli cuĭva obrazu, a-i face mare rușine. A beli ochiĭ, a holba ochiĭ. A beli poporu, a-l jăfui.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

belea (fam.) s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei

belea (fam.) s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei; pl. belele, art. belelele

belea s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei; pl. belele

beli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, 3 sg. belește, imperf. 1 beleam; conj. prez. 1 sg. să belesc, 3 să belească

beli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, imperf. 3 sg. belea; conj. prez. 3 să belească

beli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belesc, imperf. 3 sg. belea; conj. prez. 3 sg. și pl. belească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BELEA s. v. ciclu, menstruație, period.

BELEA s. bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, pacostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

belea s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

BELI vb. v. bulbuca, căsca, holba, juli, jupui, mări, umfla, zdreli, zgâi, zgâria.

beli vb. v. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. JULI. JUPUI. MĂRI. UMFLA. ZDRELI. ZGÎI. ZGÎRIA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

belea (belele), s. f. – Lovitură, necaz, supărare. – Mr. bilé, bileauă, megl. bilea. Tc. bela (Roesler 589; Șeineanu, II, 45; Lokotsch 194); cf. ngr. μπελιᾶς, alb. belja, bg. belja, sb. belaj. Cf. belaliu.

beli (-esc, belit), vb.1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curăța coaja. – 3. A descoperi (acele părți ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). – 4. A prăda, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre „a smulge”, cu schimbare de conjug., datorită formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar „a sfîșia”, din lat. *exvēllĭcāre. În mod tradițional s-a păstrat der. din sl. belŭ „alb”, bĕliti, „a albi”, cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat rom. (cf. bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”. Cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă der. de la piele. Der. belitură, s. f. (jupuire, jupuitură); belitor, adj. (care jupuiește); beligă, s. f., rar (coajă). Din rom. provine bg. bĕlĭam „a jupui”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

beli, belesc, v.t. 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi” (Șăineanu, MDA), de unde: a face lemnul alb, adică a-l decoji (Scriban).

beli, belesc, vb. tranz. – 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009; Săpânța). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi”, de unde a-l face alb lemnul, adică a-l decoji (Scriban, Șăineanu, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Bel/ea, -eț, -eu, -in, -io v. BeI I 4 – 7, 9, 10.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

belea, belele s. f. 1. (pop.) necaz, ghinion. 2. (peior.) soție.

a beli belengherul / belibarezul (expr. (pop. vulg.) v. a o beli.

a beli ochii cât cepele expr. (vulg.) a face ochii mari de mirare.

a beli prazul expr. (vulg.) v. a o beli.

a beli pula expr. (pop., obs.) 1. a decalota penisul. 2. a da de necaz.

a beli vulpea expr. a vomita după o beție.

a fi de beleaua lumii expr. a fi comic / excentric.

a o beli expr. (vulg.) v. a da de necaz.

a vârî (pe cineva) în belea / în bucluc expr. a pricinui (cuiva) un necaz.

beli, belesc v. t. (intl.) 1. a bate foarte rău. 2. a fura. 3. a înșela. 4. a înjunghia. 5. a omorî.

beli-mi-ai venit! expr. (vulg., glum.) bine ai venit!

Intrare: belea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belea
  • beleaua
plural
  • belele
  • belelele
genitiv-dativ singular
  • belele
  • belelei
plural
  • belele
  • belelelor
vocativ singular
plural
Intrare: Belea
Belea nume propriu
nume propriu (I3)
  • Belea
Intrare: beli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • beli
  • belire
  • belit
  • belitu‑
  • belind
  • belindu‑
singular plural
  • belește
  • beliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • belesc
(să)
  • belesc
  • beleam
  • belii
  • belisem
a II-a (tu)
  • belești
(să)
  • belești
  • beleai
  • beliși
  • beliseși
a III-a (el, ea)
  • belește
(să)
  • belească
  • belea
  • beli
  • belise
plural I (noi)
  • belim
(să)
  • belim
  • beleam
  • belirăm
  • beliserăm
  • belisem
a II-a (voi)
  • beliți
(să)
  • beliți
  • beleați
  • belirăți
  • beliserăți
  • beliseți
a III-a (ei, ele)
  • belesc
(să)
  • belească
  • beleau
  • beli
  • beliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

belea, belelesubstantiv feminin

  • 1. familiar Întâmplare neprevăzută care aduce necaz. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Țăranii au biruri de plată, belele, Măria-sa-și numără pungile grele. TULBURE, V. R. 39. DLRLC
    • format_quote Cine n-are gîndurile lui și belelele lui? PAS, L. I 81. DLRLC
    • format_quote Ca să mă scape de belea, m-au trimes la stînă în dumbrava Agapiei. CREANGĂ, A. 14. DLRLC
    • format_quote De n-ascultați vorba mea, Voi atunci dați de belea. ȘEZ. IV 132. DLRLC
    • 1.1. concretizat Povară, sarcină. DLRLC
      • format_quote El era bun-bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-aveau ei ce să mănînce, dar încă mi-te să mai dea și oii. ISPIRESCU, L. 208. DLRLC
      • format_quote glumeț Cîte păsărele zboară, Toate zic: «Bade, te-nsoară!». Numai biata rîndunea...: «Bade, nu-ți lua belea». ȘEZ. I 103. DLRLC
    • 1.2. Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-și găsi (sau, rar, a-și căpăta) beleaua sau a da de belea sau a-i cădea (cuiva) beleaua pe cap = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: păți
      • format_quote Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! REBREANU, R. II 30. DLRLC
      • format_quote Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; și, afară de asta, te pomenești că mă încurc în vreo discuție și-mi capăt beleaua. CARAGIALE, O. I 241. DLRLC
      • format_quote Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. DLRLC
    • chat_bubble A (se) vârî sau a (se) băga în (sau la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură, într-un necaz. DLRLC
      • format_quote Du-te, cumetre Ghiță, du-te, frate Niță... Mă băgați în belea. PAS, L. I 52. DLRLC
      • format_quote La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. DLRLC
etimologie:

beli, belescverb

popular
  • 1. tranzitiv Despuia, jumuli, jupui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ia uite, băăă! – răzbătu în văgăună strigătul unui cioban. Unu belește un cal. PREDA, Î. 140. DLRLC
    • format_quote De toți laolaltă își băteau joc tăbăcarii, iar ei rîdeau de aceștia că belesc animalele. PAS, L. I 77. DLRLC
    • format_quote Spărie pe maică-mea spunîndu-i că... fratele tată-mio a belit bivolița. HOGAȘ, DR. II 148. DLRLC
    • format_quote Trimite măcelarii să-l belească [pe cerb], să mănînc carne din el. RETEGANUL, P. I 49. DLRLC
    • 1.1. figurat (Cu privire la oameni) A despuia, a prăda, a jefui (de bani). DLRLC
      • format_quote Cui să vînd ce-oi putea vinde? Crîșmarul sau ăia bogații... cînd te văd că ai nevoie, belește pielea de pe om. DUMITRIU, B. F. 20. DLRLC
      • format_quote Ciocoii... de la Forăști ne rod, ne mulg și ne belesc, de-am ajuns la sapă de lemn. SADOVEANU, N. F. 50. DLRLC
      • format_quote Am rămas săraci!... [Moțoc] ne belește și ne pradă. NEGRUZZI, S.I 154. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) juli. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: juli
    • format_quote Și-a belit fruntea. DLRLC
  • 3. tranzitiv A despuia o plantă (copac, ramură etc.) de scoarță, a-i curăța coaja. DLRLC
  • chat_bubble tranzitiv A (-și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Omul... oricît ar beli ochii, tot nu poate spune că în recipisă e scris că a plătit. PAS, Z. I 154. DLRLC
    • format_quote reflexiv Ce te belești așa la mine? DEX '09 DEX '98
  • chat_bubble reflexiv A-și beli dinții = rânji. DLRLC
    sinonime: rânji
    • format_quote Zîmbea în doi peri și-și belea dinții, cerînd s-o scalde. VORNIC, O. P. 325. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic