BEHĂÍT s. n. Faptul de a behăi; sunete caracteristice scoase de oi, miei, capre; behăitură. – V. behăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BEHĂÍT s. n. Faptul de a behăi; behăitură.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BEHĂÍT s. behăitură. (~ul oii.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

behăít s. n., pl. behăíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

behăít n., pl. urĭ. Strigătu repetat al oilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei; a mehăi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. – Bee(h) + suf. -ăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

A BEHĂÍ béhăie intranz. 1) (despre oi și capre) A scoate strigăte caracteristice speciei; a face „behe(he)”; a zbiera. 2) fig. fam. (despre persoane) A cânta urât. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. – Din behe[he].
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BEHĂÍ vb. (prin Transilv.) a bălăi. (Oaia ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

behăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. béhăie, imperf. 3 sg. behăiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

béhăi și -ĭésc v. intr. (imit.) Se zice despre strigătu oilor. V. mehăĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink