BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare de intoxicație în care se află omul care a consumat alcool; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau albă ori cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism; toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului din sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.

beție sf [At: COD. VOR. 157 / Pl: ~ii / E: beat + -ie] 1 Petrecere cu multă băutură (cântec și joc) Si: băutură, chef. 2 Stare în care se află omul beat Si: ebrietate. 3 (Fig) Stare sufletească de tulburare cauzată de o pasiune. 4 (Fig; îs) ~ de cuvinte Stil bombastic. 5 Alcoolism. 6 (Îe) A da în darul ~i A deveni alcoolic. 7 (Îs) ~ rece (sau albă ori cu stupefiante) Toxicomanie. 8 (Îs) ~ia adâncurilor Stare de euforie provocată de creșterea concentrației azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în oceane și mări.

beție s.f. 1 Stare de intoxicație cu alcool în care se află un om și care se caracterizează prin amețeală, tulburare a minții etc.; stare de ebrietate. Beția din cap nu le mai iese (CR.). ♦ Deprinderea de a consuma alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. Să se ferească de lene și beție (C. NEGR). ◊ Expr. A da în darul beției = a deveni alcoolic. A avea (sau a lua) darul beției v. dar. 2 Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. Au ținut-o tot într-o beție. 3 Beție rece (sau albă, cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism; intoxicație provocată de stupefiante; toxicomanie. Beția adîncurilor = stare de euforie cauzată de creșterea azotului din sînge la persoane care coboară la mari adîncimi în mări sau oceane. Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. 4 Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine etc., provocată de o emoție puternică. Beția succesului. 5 Pornire nestăpînită, furie. O adevărată beție de a risipi, de a-și arăta toată vanitatea ei de fată bogată (VLAH.).* pl. -ii. g.-d. -iei. /beat + -ie.

BEȚIE sf. 1 Starea în care se află omul beat: arama omului la ~ se arată (PANN) ¶ 2 Deprinderea de a bea peste măsură, obiceiul de a se îmbăta: beția este ușa tuturor răutăților (PANN); a avea darul beției, a fi bețiv, a avea deprinderea de a se îmbăta ¶ 3 Petrecere, chef cu băutură peste măsură ¶ 4 familiar Turburare care cuprinde sufletul de pe urma unui sentiment, unei pasiuni, sau unei dorințe: beția succesului; beția poetică; în alucinația unei beții de nervi (VLAH.).

BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beție albă = toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.

BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare de intoxicație în care se află omul beat și care se caracterizează prin amețeală, tulburare a minții etc. Se îmbăta totdeauna și plîngea la beție. SADOVEANU, O. II 197. Beția din cap nu le mai iese. CREANGĂ, A. 140. Omul bețiv nu știe Ce face la beție. PANN, P. V. I 111. Ieri ai fost dat la beție, Astăzi veniși la trezie, Dar n-ai prins la cuminție. ALECSANDRI, P. P. ◊ Beție cu stupefiante sau beție rece = stare de amețeală și de tulburare a minții produsă de introducerea în organism a unor substanțe toxice (morfină, cocaină, eter etc.). 2. Deprindere sau patimă de a bea în cantități mari băuturi alcoolice; obiceiul dease îmbăta. Cărțile cele bune... [îi învață] cum să se ferească de lene și de beție. NEGRUZZI, S. I 299. ◊ (Ironic) Darul beției = obiceiul de a bea. 3. Petrecere, de cele mai multe ori degradantă, cu băutură (cîntare și joc); chef. Prin mintea lui Ion trecu într-o lumină de fulger noaptea de beție și prăbușirea lui cumplită. SADOVEANU, O.II 200. ◊ Expr. (Popular) Beție la toartă v. toartă. ◊ Fig. Ziceau oamenii... că-n loc De inimă el poartă un foc... Ce-l arde și-l zdrobește și-n veci nu-l poate stinge Decît numai beția de Lacrămi și de sînge! COȘBUC, P. II 177. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine, pricinuită de un sentiment, de o dorință sau de o pasiune puternică. Artistul trebuie să realizeze [opera sa] în bucurie, în beția de a crea. CAMIL PETRESCU, T. II 147. ♦ (Glumeț) Beție de cuvinte= umflat, bombastic; revărsare de cuvinte (inutile). ♦ Calitate pe care o are cineva sau ceva de a provoca tulburare, uitare de sine. Beția zilei aceleia de primăvară îi cucerea tot mai mult, și iubirea care-i purta înlănțuiți li se părea că e mai adîncă decît toate iubirile lumii. SADOVEANU, O. IV 77. Pornire nestăpînită, furie. [O apuca] o adevărată beție de a risipi, de a-și arăta toată vanitatea ei de fată bogată și răsfățată. VLAHUȚĂ, O. AL. II 37.

BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare de intoxicație în care se află omul beat și care se caracterizează prin amețeală, tulburare a minții etc. ◊ Beție cu stupefiante sau beție rece = stare de amețeală și de tulburare a minții, provocată de introducerea în organism a unor stupefiante. ♦ Deprindere sau patimă de a bea băuturi alcoolice în cantități mari. 2. Petrecere cu băutură; chef. 3. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine, cauzată de o emoție puternică. ♦ Beție de cuvinte = înșirare fără sens de cuvinte; stil umflat, bombastic. ♦ Pornire nestăpînită; furie. – Din beat + suf. -ie.

BEȚIE ~i f. 1) Stare provocată de consumul excesiv de alcool; ebrietate. * ~ rece (sau cu stupefiante) stare de intoxicație a organismului, provocată de consumarea unor stupefiante. 2) Patimă pentru băuturile alcoolice. A suferi de ~. 3) Petrecere cu multă băutură. 4) fig. Stare de uitare de sine, provocată de un anumit factor; exaltare cauzată de un factor, în special pozitiv. 5) fig. Cantitate foarte mare (de ceva), care vădește lipsă de măsură; exces. ~ de cuvinte. [Art. beția; G.-D. beției; Sil. -ți-e] /beat + suf. ~ie

beție f. 1. starea omului beat; 2. petrecere cu beție, orgie: a o duce într’o beție; 3. învățul sau patima de a bea prea mult; 4. fig. transport, entuziasm: beția succesului; 5. fig. exces: beție de cuvinte. [Derivat din beat].

bețíe f. (d. beat). Starea omuluĭ beat: la beție se cunoaște omu. Chef, petrecere: a trage o beție. Fig. Pornire, transport, entuziasm: beție de bucurie, beție poetică.

bețâc, ~ă smf, a vz bețiv

bețic², ~ă smf, a vz bețiv

bețiu, ~ie smf, a vz bețiv

bețiv, ~ă [At: CORESI, EV. 18/8 / V: bătâu, ~âe, ~țâe, bețâu, ~țâe, ~ic, ~iț, ~iu, ~ie / Pl: ~i, ~e / E: ns cf lat *bibitivus] 1-2 smf, a (Om) cu viciul beției (5) Si: alcoolic, băutor, bețivan (1-2). 3 sm (Îs) ~ împărătesc Bețiv (1) mare. 4 sm (Îvr; pan; îs) ~ de cărți Cartofor înrăit. 5 a (D. băuturi spirtoase) Tare Si: (înv) îmbătător. 6 a (Ent; îs) Musculiță ~ă Musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster) Si: musculiță (de vin), mușiță, muștiță. 7 a (D. plante) Care cere multă apă. corectat(ă)

bețiv, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (Persoană) care are patima beției; (om) alcoolic, băutor. ◊ Expr. Bețiv împărătesc = bețiv mare, alcoolic. 2 adj. (despre băuturi spirtoase) Tare. 3 adj. (entom.) Musculiță bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster); musculiță de vin. 4 adj. (despre plante) Care cere multă apă. • pl. -i, -e. /cf. lat. *bĭbĭtīvus, -a, -um.

†BEȚIȚ adj. și sm. Băn. Bețiv [lat. *bĭbĭtīcius].

BEȚIU, BEȚÎU adj. Olten. Băn. Bețiv [lat. *bĭbĭtīvus].

BEȚIV, -IVĂ adj. și sm. f. 1 Care are patima beției, care are urîtul obiceiu de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi spirtoase; proverb: bețivului și dracu-i iese cu ocaua înainte; – bețivul, cînd este beat, se crede că-i împărat ¶ 2 BEȚIVĂ, Olten. BEȚAE (CIAUȘ.) sf. 🐙 Musculiță care roiește pe unde se află vin și oțet, mai ales cînd se fabrică mustul sau cînd fierbe vinul în butoaie; numită și „muscă-bețivă”, „musculiță-de-vin” sau „mușiță” (Drosophila funebris) [lat. bĭbĭtīvus + suf. sl. -ivŭ].

BEȚÎC adj. Băn. Bețiv [beat].

BEȚÎU 👉 BEȚIU.

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris).

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv.

BEȚIV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care face abuz de băuturi alcoolice; care are patima beției; alcoolic. /beție + suf. ~iv

bețiv a. și m. care bea peste măsură, care are patima sau darul beției.

bețív, -ă adj. (d. beat, beți ca vsl. piĭanivŭ, d. piti, a bea). Care bea mult vin și alte băuturĭ îmbătătoare.

beție s. f., art. beția, g.-d. art. beției; pl. beții, art. bețiile (desp. -ți-i-)

beție s. f., art. beția, g.-d. art. beției; pl. beții, art. bețiile

beție s. f., art. beția, g.-d. art. beției; pl. beții, art. bețiile

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; adj. f., s. f. bețivă, pl. bețive

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; adj. f., s. f. bețivă, pl. bețive

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; f. sg. bețivă, pl. bețive

BEȚIE ciupeală, macheală, machescu, matoleală, matosire, văruială.

a avea darul beției / suptului expr. a fi alcoolic, a consuma multe băuturi alcoolice

BEȚIV alconaut, basculant, burete, butoi fără fund, carmolist, cititor, drojdier, linginer, paharnic, pilaci, pilangiu, prunar, schior, sticlar, sugaci, sugativă.

PROSTITUATĂ URÂTĂ ȘI BEȚIVĂ caracudă, căzătură, coldană.

BEȚIE s. I. 1. îmbătare. (~ lui a fost rapidă.) 2. v. ebrietate. 3. v. alcoolism. 4. chef, (înv.) băutură. (A făcut o ~ de pomină.) II. (MED.) beție albă v. toxicomanie.

BEȚIE s. v. sălbăție.

beție s. v. SĂLBĂȚIE.

BEȚIE s. 1. îmbătare. (~ lui a fost rapidă.) 2. ebrietate, (prin Transilv.) șumeneală. (Stare de ~.) 3. (MED alcoolism, etilism. (Suferă de ~.) 4. chef, (înv.) băutură. (A făcut o ~ de pomină.)

BEȚIE. Subst. Beție, patima beției, șumeneală (reg.), alcoolizare, alcoolism, etilism. Îmbătare, aghesmuire (fig., fam.), stare de beție, stare de ebrietate, ebrietate, amețeală, afumare (fig., fam.), chercheleală (fam.), turtire (fig., fam.), mahmureală, mahmurie (rar). Beție, pileală (fam.), chef, chefuleț (dim., fam.), chefușor (fam.), petrecere, zaiafet, benchet (pop.), benchetuială (fam.), chiolhan (pop. și fam.), agapă, bacanală. Bețiv, bețivan, pilangiu (fam.), sugător (fam.), sugativă (fig., fam.), băutor, alcoolic; petrecăreț, petrecător (înv. și reg.). Adj. Bețiv, bețivan (augm.), bețic (reg.), pilaci (fam.), băutor, bun de pahar, chefliu, petrecăreț, petrecător (înv. și reg.), fluieră-n bute, butoi fără fund, alcoolic. Beat, băut, îmbătat (rar), pilit (fam.), turmentat (livr.), afumat (fig., fam.), mahmur, aghesmuit (fig., fam.), cherchelit (fam.), grizat (livr. și fam.), amețit, chiurluit (reg.), turtit (fig., fam.), abțiguit (fig., fam.), șumen (reg.), făcut (fam.), obosit (fig.), beat mort (turtă, lemn, lulea, criță, tun, cuc, ciocîrlan, cute, frînt). Bahic, dionisiac. Vb. A se bețivi, a fi bețiv, a fi bolnav de oală, a se pupa cu clondirul (fam.), a umbla cu plosca în nas, a trage la măsea, a da cu paharul, a face gura pîlnie, a bea pe rupte, a sufla în fundul paharului, a suge (fam.), a pili (fam.), a-și bea și cămașa, a bea cît șapte, a-și bea și mințile, a-și face gîtul (gura) leică și pîntecele balercă. A se îmbăta, a se îmbăta lulea (tun, turtă, criță), a se chercheli (fam.), a se griza (livr. și fam.), a se ameți, a se șumeni (reg.), a se chefălui (reg.), a se face țușcă, a se aghesmui (fig., fam.), a-și stropi măseaua, a se afuma (fig., fam.), a se face cocă (fam.), a se trăsni (fig.), a se turti (fig., fam.), a o lua în cloanță, a se turmenta (livr.), a se pili (fam.), a i se urca la cap, a turna în el, a bea mult, a bea peste măsură, a se trece din pahare. A fi băut, a fi amețit, a fi grizat (livr. și fam.), a fi cu chef, a fi cherchelit (fam.), a fi clei, a fi lulea, a fi afumat (fig., fam.), a vedea dublu, a merge (a umbla) pe două (șapte, nouă) cărări, a se clătina, a se împletici, a fi mort de beat, a fi criță, a fi în patru ițe, a-l bate pe cineva cărbunii la cap. A chefui, a petrece, a benchetui (fam.), a o face lată, a se pune pe chiolhan. A se alcooliza, a deveni alcoolic. A da de băut, a ameți, a griza (livr. și fam.), a îmbăta, a trăsni (fig.). V. băuturi alcoolice, imoralitate, local, ospăț.

BEȚIV s., adj. v. alcoolic.

BEȚIV s., adj. alcoolic, băutor, (reg.) șumen, (fam.) pilaci, pilangiu, (fig., adesea glumeț) sugaci, sugător. (E un mare ~.)

Beție ≠ trezie

BEȚIȚ adj. (Ban.) Bețiv. Betzitz. Ebriosus. Temulentus. AC, 330. Ebriosus. Beczicz. Részeges. LEX. MARS., 201. Etimologie: lat. *bibiticius. Cf. șumen. adjectiv corectat(ă)