beșicare sf vz bășicare

beșicare s.f. v. bășicare.

bășica [At: CĂLINESCU, E. O. II, 88 / V: beș- / Pzi: (rar) bășic / E: ml vessicare] 1-2 vtr A (se) umple de bășici (1). 2 vr A căpăta bășici (1). 3 vt (Fig) A bate pe cineva tare, încât să i se bășice (2) trupul. 4 vr (Pan; d. zugrăveli, ziduri) A se coșcovi.

bășicare sf [At: CONTEMP, Seria II, 1949, nr. 158, 9/4 / V: beș~ / Pl: ~cări / E: bășica] 1 Umplere de bășici (1). 2 (Fig) Batere a cuiva atât de tare, încât i se bășică trupul. 3 (Pan) Coșcovire a zugrăvelii sau a zidului.

beșica v vz bășica

bășica vb. I. 1 tr., refl. A face sau a produce bășici; a (se) umple de bășici. 2 refl. analog. (pop.; despre zugrăveli, tencuieli, ziduri etc.) A se coșcovi. • prez.ind. bășic. și (pop.) beșica vb. I. /bășică + -a.

bășicare s.f. Acțiunea de a (se) bășica și rezultatul ei. • pl. -ări. și (pop.) beșicare s.f. /v. bășica.

beșica vb. I. v. bășica,

BĂȘICA, ❍BEȘICA (-șic) I. vb. tr. A face să se acopere (pielea) de bășici: razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea (GRL.) ¶ 2 pop. A bate strașnic, așa încît să-i bășice trupul: ii! bălan, că te bășic (ISP.). II. vb. refl. A se acoperi de bășici [lat. vulg. bĭssīcare].

BĂȘICA, bășic, vb. I. Tranz. A face sau a produce cuiva bășici. Rele-s, bade, frigurile, Da mai rele dragostele: Frigurile te bășică, Dragostele te usucă. BIBICESCU, P. P. 7. ◊ Refl. A se umple de bășici. Fața li se bășicase de sudoare. BUJOR, S. 100. – Variantă: (Mold., Transilv.) beșica vb. I.

BĂȘICARE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) bășica. Bășicarea pielii în urma unei arsuri.

BĂȘICA, bășic, vb. I. Tranz. A produce cuiva bășici. ♦ Refl. A se umple de bășici, a face bășici. [Var.: (reg.) beșica vb. I] – Din bășică.

BĂȘICARE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) bășica.

BEȘICA vb. I. v. bășica.

A SE BĂȘICA mă bășic intranz. A face bășici; a se acoperi cu bășici. /Din bășică

A BĂȘICA bășic tranz. A face să se bășice. /Din bășică

bășicà v. 1. a face sau produce bășici; 2. a se umfla: pielea îi se bășică. [Lat. VESICARE].

beșíc, a -á v. tr. (d. beșică). Est. Fac să scoată beșicĭ: urzica beșică pelea. V. refl. Pelea se beșică de urzicĭ. – În vest bășic.

bășica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bășic, 2 sg. bășici, 3 bășică; conj. prez. 1 sg. să bășic, 3 să bășice

bășicare s. f., g.-d. art. bășicării; pl. bășicări

bășica (a ~) vb., ind. prez. 3 bășică

bășicare s. f., g.-d. art. bășicării; pl. bășicări

bășica vb., ind. prez. 1 sg. bășic, 3 sg. și pl. bășică, imperf. 3 sg. bășica; conj. prez. 3 sg. și pl. bășice

bășicare s. f., g.-d. art. bășicării; pl. bășicări

bășic, -care inf. s.

bășica, bășic v. r. a se supăra, a se înfuria

BĂȘICA vb. a (se) urzica, (pop.) a (se) piersica, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) coși. (S-a ~ pe mână.)

BĂȘICA vb. a (se) urzica, (pop.) a (se) piersica, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) coși. (S-a ~ pe mînă.)