BASC², bascuri, s. n. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: bască (pl. băști) s. f.] – Din fr. [beret] basque.

BASC³ s. n. v. bască.

BASC⁴, -Ă, basci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Țara Bascilor, regiune situată în Pirinei, în Franța și Spania. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor (1), privitor la basci. ♦ (Substantivat, f.) Limba izolată neindo-europeană, vorbită de basci. – Din fr. basque.

BASCĂ s. f. v. basc².

BAȘCA adv., prep. (Pop. și fam.) 1. Adv. Despărțit, deosebit, separat; în chip deosebit, în alt mod. 2. Prep. (În) afară de..., exceptând, nepunând la socoteală... – Din tc. bașka.

BAȘCĂ, băști, s. f. 1. (Înv. și reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație; redută. [Var.: baștă s. f.] – Din pol. baszta.

basc¹ sn vz bască

basc², ~ă [At: V. ROM. octombrie 1934, p. 19 / Pl: ~sci, ~sce, ~uri, băști / E: fr basque] 1-2 smf, a (Persoană) care aparține unei populații din Pirineii occidentali, în Franța și în Spania. 3-4 a Care aparține (sau este caracteristic) bascilor (1).

bască¹ sf [At: DEX² / V: basc sn / E: fr [beret] basque] Beretă cu marginile îndoite înăuntru.

bască³ sf [At: I. CR. II, 13 / E: nct] Albie găurită la mijloc.

bască² sf [At: PSALT. SCH. 220 / E: alb baske] (Înv) Lână tunsă de pe oaie.

bașca [At: (a. 1715) DOC., ap. HEM 2669 / V: bașcă¹, bașca, bașcă / A și: (înv) bașca / E: tc basca] 1 av (Îlav) De(-a-) ~ Îndeosebi. 2 av (Îal) De o parte. 3 av Deosebit. 4 av Despărțit¹. 5 av (Pex) Singur. 6 av Răzleț. 7 av Altfel. 8 pp (În) afară de...

bașcă¹ sn vz bașca

bașcă² sf vz baștă

baștă sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 216/35 / V: (înv) ~te, ~șcă² (pl: baște, băști), ~tie (pl: ~tii, băștii) / Pl: ~te, băști / E: pn baszta, mg básțya] 1 (Înv) Bastion. 2 Tranșee. 3 (Pex; îf bașcă) Beci. 4 (Pex; îaf) Temniță. 5 (Îaf) Lădiță de lemn. corectat(ă)

baște sf vz baștă

baștie sf vz baștă

bășca² av vz bașca²

bășca¹ sn vz bașca¹

basc³ s.n. v. bască¹.

basc², -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a Țării Bascilor sau este originară de acolo; (la pl. m.) populație preindo-europeană care s-a format, care locuiește în Țara Bascilor. 2 adj. Care aparține Țării Bascilor sau bascilor, care se referă la Țara Bascilor sau la basci; care este originar din Țara Bascilor. ◆ (subst. f.) Limba izolată neindo-europeană, probabil rămășiță a unui grup de limbi mediteraneene preindo-europene, vorbită de basci. • pl. -ci, -ce. /<fr. basque; cf. nm. pr. Țara Bascilor, regiune aflată pe ambele versante ale munților Pirinei, în Spania și Franța, azi comunitate autonomă în Spania.

báscă¹ s.f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. • pl. băști. și basc s.n. /<fr. [beret] basque.

báscă² s.f. (înv.) Lînă tunsă de pe oi. • /cuv. autoh.; cf. alb. baske.

báșca adv., prep. (pop., fam.) 1 adv. Despărțit; deosebit; separat. 2 adv. Expr. Una spunem, bașca ne-nțelegem = altfel, în chip deosebit. Una vorbim și bașca ne-nțelegem (CAR.). 3 prep. În afară de..., nepunînd la socoteală... La curte tot am ajuns ca o sută cincizeci de rumâni, bașca muierile, bașca plozii (STANCU). • /<tc. bașka.

báșcă s.f. 1 (milit.; în trecut) Încăpere secretă amenajată în locuințe între două niveluri sau într-un turn de apărare. 2 (milit.; înv.) Bastion. 3 (înv., reg.) Beci. 4 (arg.) Închisoare. • pl. băști. și báștă s.f. /<pol. baszta.

báștă s.f. v. bașcă.

BASCĂ¹ sf. 🐑 Toată lîna de pe o oaie: destinge-va ca ploaia spre ~ (PS.-SCH.) [comp. alb. baškă].

*BASCĂ² sf. 👕 Partea unei bluze de la cingătoare în jos, poalele unei talii sau jachete femeiești [fr. basque].

BAȘCA adv. 1 Deosebit, afară de: pensia e ~. o am după legea a veche, e dreptul meu (CAR.); proverb: una vorbim și ~ ne înțelegem, se zice cînd doi oameni vorbesc și nu ajung să se înțeleagă, cînd fie-care înțelege într’altfel ¶ 2 De ~, de-a ~, loc. adv. Deosebit [tc. baška].

†BAȘCĂ, ‡BAȘTĂ (pl. -băști) sf. 🎖️ ‡Lucrare de fortificațiune făcută pe lîngă șanțurile unei tabere, din pămînt sau de zid, în formă de turn și de unde se trăgea cu tunurile: făcuse Leșii în cele trei zile o tabie, adică o baștă den afară de șanțuri (M.-COST.) ¶ 2 💒 Pivnița boltită: intrară în bașca rotundă cu păreții și pardoseala de piatră (ODOB.) [refăcut din pl. băști, sg. baște 👉 BAȘTE].

‡BAȘTĂ 👉 BAȘCĂ.

†BAȘTIE, BAȘTE sf. 🎖️ – BAȘCĂ1: soldații făcură băștii (BĂLC.); cetățuie cu baște și boiniță, din a căriia pietre și lespezi mari locuitorii... au zidit prăvălii (STAM.).

❍BĂȘCA adv. Băn. = BAȘCA.

BASC², -Ă, basci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară din Țara Bascilor, regiune așezată în Pirinei, în Franța și Spania. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor² (1), privitor la basci². – Din fr. basque.

BASCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s. n.] – Din fr. [beret] basque.

BAȘCA, adv., prep. (Pop. și fam.) 1. Adv. Despărțit, deosebit, separat; în chip deosebit, în alt mod. 2. Prep. (În) afară de..., exceptând, nepunând la socoteală... – Din tc. bașka.

BAȘCĂ, băști, s. f. 1. (Înv. și reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație în afara zidurilor ei; redută. [Var.: baștă s. f.] – Din pol. baszta.

BASC², -Ă, basci, -e, adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor³. Limba bască.

BASC³, -Ă, basci, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd unei populații care locuiește în Pirineii occidentali (în Franța și în Spania) și de-a lungul țărmului învecinat al oceanului.

BASCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. O dată cu zorii, pe șesul întins, O tînără fată s-arată, Cosițele negre cu grijă le-a prins Sub bască, ștrengara de fată. FRUNZĂ, S. 18. Își potrivi pe cap basca de vînător. CAMILAR, N. II 143. – Variantă: basc, bascuri (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, n-. 108, 3/3), s. n.

BAȘCA¹ adv. 1. (Uneori precedat de prep. «de»; adesea adjectival) Despărțit, deosebit, separat. Vezi bine: pensia e bașca, o am după legea a veche. CARAGIALE, O. I 93. Stăpînu-tîu, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca. CREANGĂ, P. 266. 2. (În corelație cu «una») În chip deosebit, altfel. Asta-i! Una vorbim și bașca ne-nțelegem. CARAGIALE, O.I 45.

BAȘCA² prep. (În) afară de..., fără a se socoti..., nepunînd la socoteală... La curte tot am ajuns ca o sută cincizeci de rumîni, bașca muierile, bașca plozii. STANCU, D. 145. Și boierul nostru tot o pereche dă... – Păi, pe mine mă pui cu el? El cîte vite are? Cîte căruțe? Bașca toate alelalte. PAS, L. I 287.

BAȘCĂ, băști, s. f. Încăpere subterană boltită; beci, subsol. Un individ a fost vîrît de un sfert de ceas în bașca primăriei. SADOVEANU, P. S. 62. Toate aceste încăperi, precum și deosebitele băști sau cămări boltite... răspundeau toate în horă. ODOBESCU, S. I 128.

BASC², -Ă, basci, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținînd unei populații care locuiește în Pirineii occidentali. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor (1). – Fr. basque.

BASCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s. n.] – Fr. [beret] basque.

BAȘCA¹ adv. 1. Despărțit, deosebit, separat. Pensia e bașca, o am după legea a veche (CARAGIALE). 2. În chip deosebit; altfel. Una vorbim și bașca ne înțelegem (CARAGIALE). – Tc. bașka.

BAȘCA² prep. (În) afară de..., nepunînd la socoteală... La curte tot am ajuns ca o sută cincizeci de rumîni, bașca muierile (STANCU). – Tc. bașka.

BAȘCĂ, băști, s. f. (Înv. și reg.) Beci, subsol. – Pol. baszta.

BAȘTĂ, baște, s. f. (Înv. și reg.) Masiv de pămînt; tranșee, redută. – Din pol. baszta.

BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă șoldurile. [< fr. basque < it. basca]

BASCĂ s.f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Pl. băști, var. basc s.n. / < fr. (beret) basque].

BASC², -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ◊ (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci. (< fr. basque)

BASCĂ s. f. beretă cu marginile îndoite înăuntru. (< fr. /beret/ basque)

BASCĂ băști f. Acoperământ pentru cap, confecționat dintr-un material moale, de obicei din lână, având formă rotundă și plată, cu marginile îndoite înăuntru; beretă. [G.-D. băștii] /<fr. basque

bașca adv. 1. afară de: bașca ce ți-am dat; 2. deosebit: una vorbim, bașca ne înțelegem. [Vechiu-rom. bașcà = turc. BAȘKÀ].

bașcă f. 1. odinioară, bastion: în noaptea aceea soldații făcură băști BĂLC.; 2. boltă, cămară boltită: intrarea în bașca rotundă OD. [Vechiu-rom. baștă = ung. BÁSTYA (din it. bastia)].

Băsca f. munte în județul Buzău și afluent d’a stânga Buzăului.

*2) báscă f., pl. baște și băștĭ (fr. bérret basque, beretă bască, cum poartă Bașciĭ, un popor din Pirineĭ). Nou nume al bereteĭ după războĭu mondial.

1) báscă f., pl. baște (alb. báskă, a.i.) P.s. S. Lîna pe care o poartă o oaĭe.

báșca și bașcá prep. (turc. bašká, separat, altfel. V. bălcăluĭesc). Pop. Afară de, plus: bașca via saŭ bașca de vie. Adv. Altfel: una vorbim, bașca ne’nțelegem. V. bez.

báșcă f. pl. băștĭ (din băștĭ, pl. luĭ baștă, după bumașcă, -ăștĭ). Est. Subsol de casă.

báștă și băște f., pl. băștĭ (pol. baszta, ung. bástya, germ. bastei, d. it. bastia. V. bașcă). Vechĭ. Bastion.

!basc¹ (beretă; parte a unei jachete/fuste) s. n., pl. bascuri

basc² (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. bască, pl. basce

bască¹ (lâna tunsă de pe o oaie; bluză; vestă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

bască² (limbă) s. f., g.-d. art. bascei

bașca¹ (fam.) adv. (Una vorbim și ~ ne-nțelegem.)

bașca² (fam.) prep. (Are leafă mare, ~ sporurile.)

!baștă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

basc² / bască¹ (beretă) s. n. / s. f., pl. bascuri / băști

basc¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. bască, pl. basce

bască¹ (beretă) v. basc²

bască² (albie, lâna tunsă de pe o oaie, bluză, vestă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

bască³ (limbă) s. f., g.-d. art. bascei

bașca (fam.) adv., prep.

bașcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

basc (persoană) s. m., adj. m., pl. basci; f. sg. bască, g.-d. art. bascei, pl. basce

bască (beretă) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

bască (limba) s. f., g.-d. art. bascei

bașca adv., prep.

bașcă s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

bască, pl. băști

băști (v. bască)

bască, băști.

BASCĂ s. beretă. (Poartă ~ pe-o ureche.)

BAȘCA adv. v. aparte, deosebit, separat.

BAȘCĂ s. v. beci, pivniță.

BASCĂ s. beretă. (Poartă ~ pe-o ureche.)

bașca adv. v. APARTE. DEOSEBIT. SEPARAT.

bașcă s. v. BECI. PIVNIȚĂ.

basc (-că), adj. – Din Țara Bascilor. Fr. basque. – Der. bască, s. f. (beretă). S-a spus înainte și bască (< fr. basque) pentru „fustă lungă”; cuvîntul a ieșit din uz o dată cu moda. Același lucru se poate spune despre baschină, din fr. basquine.

bașca adv. – În afară de, exceptînd. – Megl. bașcă. Tc. bașka (Roesler 590; Șeineanu, II, 40; Lokotsch 263); cf. alb. baškë „împreună”, bg. baška „separat”. -Der. bășcălui, bășcăși, bășcui, vb. (a despărți, a da la o parte).

BASC, -Ă adj. (cf. fr. basque): în sintagma limbă bască (v.).

BASCĂ s. f. (cf. fr. basque): limbă preistorică a vechilor iberi vorbită de basci în Țara Bascilor (la granița dintre Franța și Spania, în ambele părți ale Pirineilor) – aproape de un milion de oameni (dintre aceștia, peste 900 de mii sunt în Spania, iar restul în Franța), la care se adaugă câteva mii în SUA. Cele mai vechi atestări de limbă b. sunt unele toponimice din secolul al VIII-lea. Texte literare au apărut abia în secolul al XVI-lea. Lucrările de literatură din secolul al XIX-lea dovedesc marea bogăție a folclorului basc. Structura limbii b. este deosebită de aceea a limbilor indo-europene: este o limbă aglutinantă, cu unele elemente flexionare și polisintetice. Vocabularul limbii b. a suferit puternica influență romanică, germanică și arabă, iar structura ei gramaticală este complicată (motiv pentru care se învață foarte greu și pentru care bascii sunt mândri).

BÎSCA MARE, rîu, afl. stg. al Buzăului, în bazinul superior al acestuia; 69 km. Izv. din M-ții Vrancei.

BÎSCA MICĂ, rîu, afl. stg. al rîului Bîsca Mare; 41 km. Izv. din M-ții Vrancei și confluează la Varlaam.

Bască, v. Baș 5.

Bășc/ă, -oe, -oiu v. Baș 6, 7.

BÎSCĂ (v. Bîrsu 8). 1. Bîscă, Oprea (Ard II 155); – Andrei; – Traian (MO 10 febr. 1949); Bîsca afluent al Buzăului. 2. Bîscul t.; Busculești (DG).

bască, s. f. sg. arest; pușcărie; închisoare.

să-ți bați copiii / copiii cu basca / copiii cu ziarul ud / copiii și nevasta expr. folosită ca hiperbolă într-o descriere