BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras o linie; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.

barat² sn [At: MDA ms / P: ~uri / E: bara] 1-3 Barare (1-3).

barat³, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: bara] 1 (D. circulație) Care este oprită. (D. dramuri, intrări) Care este închis. 3 (D. texte, cifre, litere etc.) Peste care s-au tras linii.

barat¹ sm vz bărat

barát² s.n. v. berat.

barát¹, -ă adj. 1 (despre drumuri, intrări etc.) Care este închis, blocat; a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2 (despre texte, litere, cifre etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii. • pl. -ți, -te. /v. bara; cf. fr. barré.

BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.

BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărei trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text scris) Peste care s-a tras o bară sau o linie cu scopul de a face nevalabil; (despre o indicație scrisă sau, p. ext., despre obiectul pe care se află indicația) peste care s-a tras o bară pentru a o deosebi de altă indicație. Tramvaiul 15 barat.

BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text scris) Peste care s-a tras o bară în scopul de a-l anula. ♦ Peste care s-a tras o bară spre a-l deosebi de altă indicație. Tramvaiul 6 barat. – V. bara.

barát m. (ung. barat, călugăr, preut catolic, frate, d. vsl. bratŭ, frate. V. frate și baștină). Vechĭ. Preut catolic. – Și bărat.

BARA, barez, vb. I. Tranz. 1. A opri, a împiedica trecerea, circulația, intrarea etc. 2. A trage o linie peste un text scris, pentru a-l anula; a anula. – Din fr. barrer.

bara vt [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 161, 3/1 / Pzi: -rez / E: fr barrer] 1-2 A închide (circulația sau) accesul pe un drum cu o bară (1). 3-4 (Fig) A împiedica ceva în (dezvoltare sau) progres. 5 A trage o linie peste un text scris anulându-l.

bărat² sn vz berat

bărat¹ sm [At: ODOBESCU, S. I, 101 / V: bar- / Pl: ~ați / E: mg barat] (Înv) Preot catolic.

bărăita v vz bărăta

bărăta [At: HEM 3247 / V: -răita, bătr- / Pzi: ~tesc / E: nct] 1 vi (Mun) A ocărî. 2 vt (Mun) A certa. 3 vr (Vidin-Timoc) A se văita. 4 vt (Olt) A predestina.

berat sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I 217/26 / V: bar~, băr~², ~reat / E: nct] (Înv) Diplomă sau brevet de învestitură dat de înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie Si: firman, uric.

bereat sn vz berat

bará vb. I tr. 1 A împiedica, a întrerupe, a opri trecerea, intrarea, circulația (pe un drum). Troienele barează șoseaua. 2 A trage una sau mai multe linii pe un text scris, pentru a arăta că este anulat. ◆ A face un semn specific într-o rubrică a unui formular pentru a arăta că nu există date referitoare la rubrica respectivă. 3 (compl. indică ape curgătoare) A stăvili, a zăgăzui. Fig. (compl. indică acțiuni, evenimente etc.) A împiedica. I-a barat accesul la cultură. • prez.ind. -ez. /<fr. barrer.

bărát² s.n. v. berat.

bărát¹ s.m. (înv.) Călugăr sau preot catolic. • pl. -ți. /<magh. barát.

berat s.n. (în Ev. Med., în Țările Rom.) Diplomă sau brevet de învestitură dat de Înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie; firman. • pl. -uri. și barat, bărat, bereat s.n. /<tc. berat.

bereat s.n. v. berat.

‡BĂRAT² (pl. -aturi) sn. – BERAT.

†BĂRAT¹ sm. ⛪ Preot catolic: toată obștea... asculta cîntările latinești ale băratului (ODOB.) [ung. barat].

❍BĂRĂTA (-tez), BĂRĂTĂI (-ăesc), **BĂRĂȚI (-ățesc) I. vb. intr. A striga în gura mare: Și Neculcea că venea Chiuind și bărătînd, Din buzdugan asvîrlind (TOC.). II. vb. tr. A ocărî, a certa, a blestema: El pe slugi le bărățea Și din gur’ așa grăia (BUR.).

**BĂRĂȚI 👉 BĂRĂTA.

BERAT (pl. -aturi) sn. 🔎 Diplomă de investitură dată de către Poartă Domnilor Țărilor românești cînd se așezau în scaunul domniei [tc.].

BARA, barez, vb. I. Tranz. 1. A opri, a întrerupe, a împiedica o trecere, circulația, a închide accesul pe un drum etc. 2. A trage una sau mai multe linii peste un text scris, pentru a arăta că este anulat; a anula. – Din fr. barrer.

BĂRAȚ, bărați, s. m. (Înv.) Călugăr sau preot catolic. – Din magh. barát.

BARA, barez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la un drum sau la o stradă, p. ext. cu privire la trecere, circulație) A împiedica, a opri, a întrerupe (închizînd, blocînd sau astupînd, ori așezînd o bară de-a curmezișul). Pînă la repararea podului, drumul este barat. 2. A trage o linie peste un text scris (pentru a indica că nu este valabil și nu trebuie luat în considerare).

BĂRAT, bărați, s. m. (învechit) Preot catolic. Toată obștea cuvioasă, muieri și bărbați, asculta cîntările latinești ale băratului. ODOBESCU, S. I 101.

BARA, barez, vb. I. Tranz. 1. A opri, a întrerupe, a împiedica o trecere, circulația etc. 2. A trage o linie peste un text scris, pentru a arăta că nu este valabil. – Fr. barrer.

BĂRAT, bărați, s. m. (Înv.) Călugăr catolic. – Magh. barát.

BARA vb. I. tr. 1. A întrerupe, a opri, a împiedica cu o bară, cu un obstacol etc. circulația, trecerea (pe un drum, o stradă etc.). 2. A trage o linie peste..., a șterge cu o linie (un text, un pasaj etc.). [< fr. barrer].

BARA vb. tr. 1. a întrerupe, a împiedica cu o bară, cu un obstacol circulația, trecerea (pe un drum, o stradă etc.); (fig.) a împiedica, a opri, a stopa. 2. a trage o linie peste..., a șterge cu o linie (un text). (< fr. barrer)

A BARA ~ez tranz. 1) (căi, drumuri, accese) A închide cu ajutorul unei bare; a bloca. 2) (torente de apă) A opri cu ajutorul unui baraj; a stăvili; a zăgăzui; a îndigui. 3) (texte, cifre) A face o linie pentru a anula. /<fr. barrer

bărat m. preot catolic: ascultă cântările latinești ale băratului OD. [Ung. BÁRAT = slav. BRATŬ, frate].

*baréz v. tr. (fr. barrer, d. barre, bară). Închid cu bara. Opresc, astup (trecerea), obștruĭez. V. zăpbesc și zăstesc.

bărát V. barat.

bărăĭtéz V. bărătez.

berát n., pl. urĭ și e (turc. berat, id.). Vechĭ. Diplomă, brevet, decret de domnie.

bara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. barez, 3 barează; conj. prez. 1 sg. să barez, 3 să bareze

bărat (călugăr) (înv., reg.) s. m., pl. bărați

berat (înv.) s. n., pl. beraturi

bara (a ~) vb., ind. prez. 3 barează

bărat (călugăr) (înv., reg.) s. m., pl. bărați

berat (înv.) s. n., pl. beraturi

berat s. n., pl. beraturi

bara vb., ind. prez. 1 sg. barez, 3 sg. și pl. barează

bărat (călugăr) s. m., pl. bărați

berat s. n., pl. beraturi

barat (barați), s. m. – Preot, sacerdot catolic. Mag. barát „călugăr”, din sl. bratŭ „frate” (Cihac, II, 479). – Der. bărăție, s. f. (biserică catolică; cuvînt înv., care astăzi se folosește mai ales ca nume pentru două cartiere, în București și în Cîmpulung).

berat (beraturi), s. n. – Dispoziție, drept al sultanului. – Mr. biratu. Tc. berat, din arab. barāt’a „imunitate” (Șeineanu, III), cf. alb. berat, bg. berat.

BERAT, beraturi, s. n. (Înv.) Act, titlu, înscris purtînd pecetea sultanului. (din tc. berat, cf. alb., bg. berat)

BARAT adj. v. zăgăzuit.

BARAT adj. stăvilit, zăgăzuit. (O apă ~.)

BARA vb. 1. v. bloca. 2. a tăia. (Copacii căzuți ~ drumul.) 3. v. zăgăzui.

BARA vb. 1. a astupa, a bloca, a închide. (Zăpada ~ drumul.) 2. a tăia. (Copacii căzuți ~ drumul.) 3. a stăvili, a zăgăzui, (Bucov.) a hăti. (~ o apă.)

BARAT s.n. v. berat. substantiv neutru

BĂRAT s.n. v. berat. substantiv neutru

BERAT s. n. (Mold., ȚR) Diplomă sau brevet de învestitură dat de Poarta Otomană domnilor Țărilor Românești la instalarea în domnie. A: Ducîndu-să la curtea cea domnească, s-au cititu beratul cel împărătescu. NCL II, 292. S-au citit fermanul cel de domnie, că bereat încă nu se scosese. AXINTE URICARIUL; cf. M. COSTIN; N. COSTIN; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: [Duca-Vodă] îmbrăcînd caftanul, după ce au citit baratul de domnie, au dat cu 12 tunuri. R. POPESCU. Variante: barat (R. POPESCU), bărat (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), bereat (AXINTE URICARIUL). Etimologie: tc. berat. substantiv neutru

BEREAT s. n. v. berat. substantiv neutru

bărăta vb. I (reg.) a mustra, a critica, o ocărî.