opțiuni
  • info
3 intrări
9 definiții

Explicative DEX

balamuțit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: balamuți] (Înv) Bârfit2.

balamuțit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: balamuți] (Înv) Bârfit1.

balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs баламутить] (Înv) A bârfi.

balamuțí vb. IV. tr. (înv.) A bîrfi. • prez.ind. -esc. /balamut + -i; cf. ucr. баламуті.

‡BALAMUȚI (-uțesc) vb. intr. A flecări; a bîrfi; a vorbi într’aiurea: balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți (PRV.-MB.) [balamut].

balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.

Sinonime

BALAMUȚI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

balamuți vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

Arhaisme și regionalisme

BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui. verb

Intrare: balamuțit (adj.)
balamuțit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamuțit
  • balamuțitul
  • balamuțitu‑
  • balamuțită
  • balamuțita
plural
  • balamuțiți
  • balamuțiții
  • balamuțite
  • balamuțitele
genitiv-dativ singular
  • balamuțit
  • balamuțitului
  • balamuțite
  • balamuțitei
plural
  • balamuțiți
  • balamuțiților
  • balamuțite
  • balamuțitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: balamuțit (fapt)
balamuțit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamuțit
  • balamuțitul
  • balamuțitu‑
plural
  • balamuțituri
  • balamuțiturile
genitiv-dativ singular
  • balamuțit
  • balamuțitului
plural
  • balamuțituri
  • balamuțiturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: balamuți
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • balamuți
  • balamuțire
  • balamuțit
  • balamuțitu‑
  • balamuțind
  • balamuțindu‑
 singular plural
  • balamuțește
  • balamuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • balamuțesc
 (să)
  • balamuțesc
  • balamuțeam
  • balamuții
  • balamuțisem
a II-a (tu)
  • balamuțești
 (să)
  • balamuțești
  • balamuțeai
  • balamuțiși
  • balamuțiseși
a III-a (el, ea)
  • balamuțește
 (să)
  • balamuțească
  • balamuțea
  • balamuți
  • balamuțise
plural I (noi)
  • balamuțim
 (să)
  • balamuțim
  • balamuțeam
  • balamuțirăm
  • balamuțiserăm
  • balamuțisem
a II-a (voi)
  • balamuțiți
 (să)
  • balamuțiți
  • balamuțeați
  • balamuțirăți
  • balamuțiserăți
  • balamuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • balamuțesc
 (să)
  • balamuțească
  • balamuțeau
  • balamuțiră
  • balamuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

balamuțit, balamuțităadjectiv

etimologie:
  • balamuți MDA2

balamuțit, balamuțiturisubstantiv neutru

etimologie:
  • balamuți MDA2

balamuți, balamuțescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.