BALAMUȚÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BALAMÚT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătâng, prost. – Din rus. balamut.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
paula
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BALAMÚT adj. v. măsluit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BALAMÚT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BALAMÚT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
balamút (balamúți), adj. – 1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
balamút s. m., adj. m., pl. balamúți; f. sg. balamútă, pl. balamúte.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink