BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau stuf; smârc. – Din ucr. bahno.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
paula
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÁHNĂ ~e f. Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc; mocirlă. /<ucr. bahno
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf. V. mlaștină, mocirlă. – Ucr. bahno.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÁHNĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
báhnă (báhne), s. f. – Loc mlăștinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeași rădăcină ca germ. Bach „pîrîu” (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniș, s. n. (loc mlăștinos); bahniță, s. f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; țigancă); băhnos, adj. (mlăștinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliță, s. f. (pește, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniță „țigancă” a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuințării termenului de către Ispirescu. Dicționarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin „brunet” sau „urît”, ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de „murdar, stricat ca apa stătută, puturos”; cu aceeași aplicare la persoane, cf. termenii identici împuțit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati „a se făli.” În ce privește confuzia grupurilor hn și hl, cf. duhni și duhli; aceeași confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, și îl explică bulhac, s. n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
báhnă s. f., g.-d. art. báhnei; pl. báhne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
báhnă f., pl. e (rut. bagnó, smîrc, ceh. bahno, d. germ. bach, pîrăŭ). Loc umed pe unde a fost odată baltă: pin bahnă, unde maĭ este ĭarbă verde (Sadov. VR. 1911, 3, 335).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÁHNĂ (‹ ucr.) s. f. 1. Loc mlăștinos acoperit cu rogoz sau cu stuf; smîrc. 2. Mlaștină plană, joasă (oligotrofă), situată în special în depresiunile intramontane.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink