BABAUA s. f. v. baubau.

babaua sms vz babau

babáua s.f. invar. v. baubau.

BABAUA s. f. invar. v. baubau.

babàua f. Buc. gogoriță. [Termen din graiul copiilor].

BABA, babale, s. f. Piesă cilindrică, de fontă sau oțel, fixată pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele la acostare. – Din tc. baba.

BABAU s. m. v. baubau.

BAUBAU s. m. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babau s. m., babaua s. f.] – Din bau (repetat).

baba sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: tc baba] Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate.

babau sms [At: MARIAN, NA. 342 / V: -a, baubau / E: ngr βαβάωας] Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici Cf bolea, cauă, gogoriță, mama-pădurii.

babău^[1] sf vz bobou

baubau smi vz babau

băbău² sn vz bobou

bobou sn [At: (a. 1642) TEOFIL, ap. TDRG / V: bub-, bubău, băbău / Pl: ~ouă, (înv) -oaă, -oo / E: mg guba] 1-2 (îrg) Manta groasă de lână (sau de păr de capră cu lână), de culoare închisă, mai scurtă decât sarica (și cu mâneci foarte lungi) Cf ghebă, zeghe, țundră.

bubău sn vz bobou

bubou sn vz bobou

baba¹ s.f. (mar.) Dispozitiv cilindric, de 40-60 cm, din fontă sau oțel, în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parîmele navelor acostate; bintă. • pl. -ale / <tc. baba.

babá² s.f. Prăjitură din aluat mare și pufos, îmbibat în rom, în formă de ciupercă. • /<it. babà, fr. baba.

babáu subst. invar. v. baubau.

babău s.f. v. bobou.

baubáu subst. invar. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. • și babáu subst. invar., babáua s.f invar. /de la bau, prin repetiție.

bobou s.n. (înv., reg.) Manta groasă de lînă sau de păr de capră, de culoare închisă, mai scurtă decît sarica (și cu mîneci lungi). • pl. -uă. și babău s.f. /<magh. guba.

BABA (pl. -bale) sf. ⛵ Stîlp cilindric de lemn sau de fontă, înalt de 40-60 cm., fixat de puntea unui vas, și de care se înfășură capătul unui odgon ce vine de la uscat sau de la alt bastiment (🖼 281) [tc.].

BABAUĂ sf. Bucov. (MAR.) Ființă cu care se sperie copiii, spre a-i face să tacă sau să stea liniștiți.

BOBOU (pl. -ouă) sn. Trans. 👕 1 Manta groasă de pănură, cu mînecile foarte lungi, purtată mai ales de ciobani (🖼 520) ¶ 2 Sarică [comp. ung. guba].

BUBĂU – BOBOU.

BABA, babale, s. f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.

BABAU s. m. invar. v. baubau.

BAUBAU s. m. invar. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babau s. m. invar., babaua s. f. invar.] – Din bau (repetat).

BABA, babale, s. f. Piesă cilindrică, în general de metal, fixată pe prora vaselor sau pe cheiuri, pentru a se lega de ea pripoanele sau cablurile.

BABA, babale, s. f. Piesă cilindrică fixată pe prora vaselor sau pe cheiuri, pentru legarea pripoanelor sau a cablurilor. – Tc. babá.

BABA ~le f. Piesă cilindrică, de metal sau de beton, fixată pe puntea unei corăbii sau pe chei de care se leagă parâmele la ancorare. ~ mică. /<turc. babá

babá f. (turc. babá, V. babă). Dun. Stîlp scurt fixat pe mal de care se leagă corăbiile. (Și stîlpu de pe corabie tot așa se numește).

báŭ-báŭ interj. care arată lătratu scurt al unuĭ cîne maĭ mic. V. haŭ-haŭ.

băbăŭ V. boboŭ.

bobóŭ n., pl. boboŭă, ca oŭ, oŭă, saŭ bobourĭ (cp. cu ung. guba). L.V. Sarică. Suman. – Azĭ. Trans. (buboŭ, bubăŭ, băbăŭ, pl. ăĭe). Suman scurt. V. dîrștină.

bubăŭ V. boboŭ.

bubóŭ V. Boboŭ.

baba (reg.) s. f., art. babaua, g.-d. art. babalei; pl. babale

!baubau (desp. bau-) (fam.) s. m., art. baubaul (desp. -ba-ul), g.-d. art. lui baubau/baubaului corectat(ă)

baba s. f., art. babaua, g.-d. art. babalei; pl. babale, art. babalele

baubau (bau-) s. m., art. baubaul (-ba-ul), g.-d. lui baubau / baubaului

baba s. f., art. babaua, g.-d. art. babalei; pl. babale

baubau s. m. (sil. bau-), art. baubaul

BABÁ s.f. Mic cozonac rotund, din aluat dospit cu adaos de stafide, însiropat cu un sirop amestecat cu rom sau kirsch (rachiu de cireșe), asemănător cu savarina. – Din fr. baba.

BAUBAU s. (pop.) gogoriță, (reg.) bordea, borză, cauă, (prin Transilv.) băbăluc, (prin Transilv. și Bucov.) bolea. (Cu ~ se sperie copiii.)

BAUBAU s. (pop.) gogoriță, (reg.) bordea, borză, cauă, (prin Transilv.) băbăluc, (prin Transilv. și Bucov.) bolea. (Cu ~ se sperie copiii.)

BOBOU s.n. (ȚR, Trans. SV) Haină țărănească, sarică. B: Portŭ. Bobou. Zeachie. ST. LEX., 271. Răpiia cine ce putea … cine ii, cine șube, cine buboao, cine pături, cine cizme. IM 1730, 105^v; cf. CAZANIE 1642; MARDARIE, 202. C: Și schimbîndu-și portul, s-au îmbrăcat într-un bobou ciobănesc și așa de-abia au scăpat cu viața. GH. BRANCOVICI. // A: Petrecură în boboaă și piei de capră. DOSOFTEI, VS; cf. IM 1754, 75^r. Variante: bubou (IM 1730, 105^v; IM 1754, 75^r). Etimologie: magh. guba. substantiv neutru

BUBOU s. n. v. bobou. substantiv neutru

bobou, s.n. (reg.) manta țărănească groasă, din lână; suman gros.