BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BABALÂC ~ci m. depr. Persoană lipsită de vigoare fizică și intelectuală (din cauza vârstei înaintate); bătrân neputincios și urât; boșorog. /<turc. babalik
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; moșneag. ♦ (Ir.) Om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp de lemn foarte gros care trece prin talpa morii de vânt și în jurul căruia moara poate fi învârtită după cum bate vântul. – Tc. babalık „tată vitreg, moșneag”.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BABALÂC s. baccea, căzătură, hodorog, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hârb. (A ajuns un ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

babalâc s. m., pl. babalâci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

babalî́c (babalî́ci), s. m. – 1. Bătrîn, moș neputincios. – 2. Stîlp, par. – Var. babaluc, bubuluc. Megl. babaloc. Tc. babalik „părinte”, titlu de reverență (Șeineanu, II, 31), cf. bg. babaluk „bunic”. Var. se înțeleg mai ales pentru sensul 2. Expresia din babaluc „din totdeauna”, care se folosește în Banat (DAR), reprezintă sb. babaluk, de aceeași proveniență.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

babalî́c m. (turc. babalνk, paternitate, tată vitreg). Bătrîn hodorogit, hodorog (iron.). O grindă care susținea moara de vînt (numită și babă). Cu acest. înț. e și n., pl. urĭ saŭ e.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink