babadam sm [At: IORGA, S. D. VII, 45 / V: babadan / Pl: ~i^[1] / E: tc babadam] 1 (Îe) De când Adam- (sau anadan-babadan) Din vremea lui Adam. 2 (Îae) Din tată în fiu. 3 (Îae) De multă vreme.

babadam s.m. Expr. (pop.) De cînd Adam babadam (sau anadan-babadan) = a) din vremea lui Adam; b) din tată în fiu; c) de multă vreme. • pl. -i. și babadan s.m. / <tc. babadam.

BABADAM npr. m. numai în loc.: de la Adam ~, din vremurile de demult [tc.].

Babadam m. Moș Adam: așa ne era obiceiul să facem, la scăldat de pe când Adam Babadam CR. (v. Adam). [Turc. BABADAM, om bătrân, moș].

babadám m. (turc. baba adam, bătrîn venerabil, om vrednic). Iron. De la Adam Babadam, din moși strămoși, de cînd lupu cățel, de moda veche: avea un palton de la Adam Babadam.

babadan sn vz babadam

babadán s.m. v. babadam.

Babadam

de când Adam Babadam expr. hăt demult; din vremuri imemoriale.

BABADAM De când Adam babadam = Din vremea lui Adam; de multă vreme: […] ș-apoi, huștiuliuc! și eu în știoalnă, de-a cufundul, să prind pe dracul de un picior, căci așa ne era obiceiul să facem la scăldat, de pe când Adam-Babadam. (ION CREANGĂ)