BAȘ² adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din sb. baš.

BAȘ³, bași, s. m. (Înv.) 1. Căpetenie. 2. Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. – Din tc. baș.

baș¹ av [At: ȘEZ. I, 275/₂₃ / E: srb baș] Tocmai.

baș³- [At: DA ms / E: tc baș] 1-2 (Iuz) Element de compunere cu sensul de „principal” sau „cu gradul cel mai înalt” folosit la formarea unor substantive care desemnau titluri, funcții sau ranguri. 3 (Înv; fam; gmț) Element de compunere pentru formarea unor substantive, cu sensul de „cel mai bun”, „în cel mai înalt grad”, „peste măsură de”.

baș² sm [At: URICARIUL XIV, 190 / Pl: ~i / E: tc baş ] 1 (Nob) Cap. 2 Căpetenie. 3-4 Staroste al unei bresle (de negustori sau) de meseriași. 5 (Îvp; îs) Cocoș - Cocoș năzdrăvan. 6 (Mar; rar) Capătul din față al bărcii. 7 (Cmr; pop) Ceea ce se lasă schimbătorului pentru schimbatul unei monede. 8 (Pex) Spor.

baș² adv. (reg.) Chiar, tocmai. Așa-i fata de frumoasă, Frumoasă e baș ca noaptea (POP.). • /<srb. baš.

baș¹- Elem. de compunere „principal”, „cu gradul cel mai înalt”, „de frunte”. • /<tc. baș.

baș³ s.m. 1 (înv.) Căpetenie. 2 (înv.) Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. 3 (mar.; reg.) Capătul din față al bărcii. • pl. -i. /<tc. baș.

❍BAȘ² adv. Băn. Trans. Chiar, tocmai [srb.].

‡BAȘ-CAIMACAM sm. 🔎 Cel dintîiu dintre caimacami [baș³ + caimacam].

†BAȘ-CIOHODAR sm. 1 La Turci, primul ciohodar sau lacheu al Sultanului ¶ 2 🔎 Întîiul cămăraș al palatului domnesc: răposatul Măciucă... ~ și mîna dreaptă a Iu Vodă, cum s’ar zice astăzi întîiul aghiotant domnesc (I.-GH.) [tc. baš-čohodar].

‡BAȘ-CEAUȘ sm. 🔎 1 Mai marele peste un regiment de ieniceri ¶ 2 Căpitan peste o sută de lefegii [baș³ + ceauș].

†BAȘ³, prefix corespunzător lui arhi-, care se construește cu substantive, pentru a arăta pe cel mai de seamă, pe cel mai de frunte dintre oamenii cari au aceeași meserie sau aceeași însușire (👉 BAȘ-AGA, BAȘ-BOIER, BAȘ-CIOHODAR, etc.) [tc.].

†BAȘ¹ sbst. ⚚ = AGIO: dumneata să fii sănătos... că aurul are ~ (D.-ZAMF.) [tc.].

BAȘ², adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš.

BAȘ² adv. (Ban.) Chiar, tocmai, taman. Așa-i fata de frumoasă, Frumoasă e baș ca noaptea. BIBICESCU, P. P. 304. Cînd te văd, bade, la lună, Inima nu mi-i baș bună. HODOȘ, P. P. 113. Frunză-n meri, frunză sub peri, Pe mine mă cer doi veri; Nu mă cer baș de demult. HODOȘ, P. P. 117.

BAȘ¹- (Învechit) Element de compunere intrat în limbă prin cuvinte turcești care denumesc funcții sau ranguri, ca: baș-aga, baș-bulucbaș, baș-ceauș etc., în care are sensul de «căpetenie», «șef» și folosit în romînește cu sensul de «cel mai înalt». «cel mai de frunte», la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. V. arhi-.

BAȘ² adv. (Reg.) Chiar, întocmai. – Sb. baš (< tc.).

BAȘ¹- (Înv.) Element de compunere întrat în limbă prin cuvintele turcești care denumesc funcții sau ranguri ca: baș-aga, baș-caimacam etc. și folosit în romînește cu sensul de „cel mai înalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. – Tc. baș.

baș a. 1. de frunte, cel dintâiu (în bine sau în rău), se alătura în vechime la diferite grade ierarhice (baș-ciohodar și bulu-baș) și, prin analogie, la unele titulaturi indigene (v. baș-boier): sunt Harță, baș-răzeș AL.; 2. de prima calitate (despre țesături sau băuturi): cu guler de fir, de fir chiar baș-fir POP. cu ravac și baș-rachiu POP.; 3. (ironic) spre a caracteriza însușiri mai ales nefavorabile: baș-neghiob, baș-bătăuș. [Turc. BAȘ, cap, șef, superior, întâiu].

baș n. agio (învechit). [Aceeaș vorbă ca cea precedentă (cf. capete = dobândă)].

baș n., pl. urĭ (turc. baš, cap, șef, superior, vîrf, de unde și bg. baš, șef, agiŭ. V. bașa, bimbașa, bașlic). Agiŭ la zarăfie (Vechĭ). Prisos, plus, rest: bașu ce-ĭ ieșea de la raz (CL., 1910, 77). Prefix care arată superioritatea: baș-cutnie (cutnie de prima calitate), baș-ceauș (sergent-major de infanterie), baș-hoț (mare hoț). V. arhi-, para-, stră-, vel-. – În Banat. (după sîrb.) „chear, tocmai”. V. baron.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.^[1]

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș¹ + boier.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. Căpetenia bulucbașilor. – Din tc. bașbölükbașı.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. Comandant de buluc (2). – Din tc. bölük bașı.

baș-aga sm [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ȘIO / Pl: baș-agale / E: tc başaga] (Tcî) 1-3 (Persoană cu) rangul de (întâiul eununc al haremului sultanului). 4-6 (Îppl) (Persoană cu) rangul de (primul căpitan comandant al unui detașament de turci).

baș-beșleagă sm [At: AXINTE URICARIUL, ap. TDRG / V: baș-beșli-aga / Pl: baș-beșlegi / E: baș + beșli + aga] 1-3 (Persoană cu) rangul de (comandant suprem al ostașilor de poliție turcească, numiți beșlii).

baș-beșli-aga sm vz baș-beșleagă

baș-boier sm [At: (a. 1763) ap. ȘIO / Pl: baș-boieri / E: baș + boier] 1-6 (Persoană cu) rangul de (prim boier al țării și, în acelaș timp, prezident al Divanului, după domn sau chiar guvernator provizoriu ori caimacam al țării).

baș-caimacam sm [At: KOGĂLNICEANU ap. ȘIO / V: -an / Pl: ~i / E: baș + caimacam] 1-3 (Persoană cu) (rangul de) cel dintâi dintre caimacami.

baș-caimacan sn vz baș-caimacam

baș-ceauș sm [At: N. COSTIN, ap. LET., II 75/12 / Pl: ~i / E: baș + ceauș] 1-3 (Persoană cu) (gradul de) ofițer superior cu diferite atribuții Si: ceauș-bașa.

baș-ciohodar sm [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 298/8 / V: (rar) ~-ciuhodar / Pl: ~i / E: baș + ciohodar] 1-3 (Persoană cu) (rangul de) prim ciohodar sau camerier al sultanului. 4-7 (La noi) (Persoană cu) (rangul de) întâiul cămăraș al domnului, cu diferite funcții administrative.

baș-ciuhodar sm vz baș-ciohondar corectat(ă)

baș-răzeș sm [At: ALECSANDRI, T. 257 / Pl: ~i / E: baș + răzeș] (Gmț; csnp) Răzeș bătrân.

biuluc-bașă sm vz buluc-bașă

bulebașă sm vz bulucbașă

buliucbaș sm vz bulucbașă

buliucbașă sm vz bulucbașă

bulubaș sm vz bulucbașă

bulubașă sm vz bulucbașă

bulucbaș sm vz bulucbașă

bulucbașă sm [At: M. COSTIN, ap. ȘIO / V: biulucbaș, biu~, ~leb~, ~lib~, ~liucbaș, ~liucb~, ~lubaș, ~lub~, ~aș, ~lugbaș, ~lugb~ / E: tc buluk-bašy] 1 Comandant al unui buluc (1) format din o sută de arnăuți sau de seimeni. 2 Rangul militar de bulucbașă (1). 3 (Îf ~lib~, ~leb~, ~lub~) Șef al unei comunități de țigani Si: bulibașă (1). 4 Rangul de bulucbașă (3) Si: bulibașă (2), bulibășie (1). corectat(ă)

bulugbaș sm vz bulucbașă

bulugbașă sm vz bulucbașă

baș-agá s.m. (milit.; în Ev. Med.) Comandant al unui detașament din armata otomană. • pl. -ale. /<tc. bașaǧa.

baș-beșleágă s.m. (milit.; în Ev. Med.) Persoană care avea rangul de comandant suprem al ostașilor de poliție turcească. • pl. -egi. /baș¹- + beșleagă.

baș-boiér s.m. (în Ev. Med., în Țările Rom.) Persoană care avea rangul de cel mai de seamă boier al țării; ext. boier mare. Baș-boierul purta hanger la brîu (GHICA). • pl. -i. /baș¹- + boier.

baș-bulucbáș s.m. (milit.; în Ev. Med.) Căpetenie a bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. • pl. -i. /<tc. bașbölükbași.

baș-caimacám s.m. Șeful caimacanilor. • pl. -i. și baș-caimacán s.m. /<tc. baș kaymakam.

baș-caimacán s.m. v. baș-caimacam.

baș-ceaúș s.m. (milit.; în Ev. Med.) Persoană care avea grad de ofițer superior (cu diferite atribuții). • pl. -i. /baș¹- + ceauș.

baș-ciohodár s.m. 1 (în Ev. Med., în Imperiul Otoman) Prim-camerier al sultanului. 2 (în Ev. Med., în Țările Române) Prim cămăraș al domnului (cu diferite funcții administrative). • pl. -i. și baș-ciuhodár s.m. /<tc. baș çuhadar.

baș-ciuhodár s.m. v. baș-ciohodar.

baș-răzéș s.m. (înv.) Răzeș de frunte. Eu sînt Harță, baș-răzăș, Cunoscut tocmai prin leș (ALECS.). • pl. -i. /baș¹- + răzeș.

buliucbaș s.m. v. bulucbașă.

bulubașă s.m. v. bulibașă.

bulucbaș s.m. v. bulucbașă.

bulucbașa s.m. v. bulucbașă.

bulucbașă s.m. (milit.; în Ev. Med.) Comandant militar de buluc. Patru agale mari, cu odobași, cu bulugbași (DION.). • pl. -i. și bulucbașa, bulucbaș, bulugbaș, buliucbaș s.m. /<tc. bölük bașı.

bulugbaș s.m. v. bulucbașă.

‡BAȘ-AGA sm. Primul căpitan sau comandat al unui detașament de Turci: Era căpitan pașa, Baș-agaua Turcilor (ALECS.) [baș³ + aga].

‡BAȘ-BEȘLIAGA, BAȘ-BEȘLEAGĂ sm. 🔎 Mai marele peste beșlii: au trimis pașa un agă și pe baș-beșliagă cu cîțiva beșlii (LET.) [tc. baš-bešliagasy].

†BAȘ-BOIER sm. 1 🔎 Cel dintîiu, cel mai de seamă boier al Țării: baș-boierul purta hanger la brîu (I.-GH.) ¶ 2 Boier mare, boier de frunte: nu suferea apucăturile de ~ ce le avea cuconu Pătrașcu la zile mari (GRIG.) [baș³ + boier].

‡BAȘ-BULUCBAȘ(A), BAȘ-BULUBAȘ sm. 🔎 Mai marele peste zece bulucbași, șeful gardei domnești: trimețînd pre baș-bulucbaș cu seimenii la gazdele boierilor (MUST.) [baș³ + bulucbaș(a)].

‡BULUC-BAȘ(Ă) sm. 🎖️ Comandantul unui buluc (în spec. de seimeni) (🖼 647): bulucbașii și căpitanii siimenilor celor muntenești N. COST. [tc. bulukbašy].

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș¹+Boier.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. Căpetenia bulucbașilor. – Din tc. bașbölükbași.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Înv.) Comandant de buluc (2). – Din tc. bölükbașı.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. n. (Învechit și popular; rar la pl.) Ofițer în armata otomană. Da-n caic cine era? Era căpitan-pașa, Baș-agaua turcilor. ALECSANDRI, P. P. 124.

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Învechit) Cel dintîi, cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare, boier de frunte. Baș-boierul purta hanger la brîu. GHICA, S. 501.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. (Învechit) Căpetenia bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. Acesta-i fratele lui Potcoavă! Frumos cap va primi baș-bulucbaș de la Galata! SADOVEANU, N. P. 200.

BAȘ-CAIMACAM, baș-caimacami, s. m. (Învechit și popular) Cel dintîi dintre caimacami. (Atestat în forma baș-caimacan) Mulțămim, agalelor Și baș-caimacanilor. TEODORESCU, P. P. 563. – Variantă: baș-caimacan s. m.

BAȘ-CAIMACAN s. m. v. Baș-caimacam.

BAȘ-CIOHODAR, baș-ciohodari, s. m. (Învechit) Întîiul cămăraș al domnului, avînd sub porunca sa pe ceilalți ciohodari. Grigorie Ghica pornește pe baș-ciohodar Măciucă, care și aduce la curte pe Bărbucică, îl trîntește la pămînt și din poruncă domnească îi trage o falangă, apoi îl trimite surghiun la mănăstire. GHICA, S. 46. Poftisem la masă pe vărul Bufte... care a fost baș-ciohodar la domnul Ioniță Sturza-vodă. ALECSANDRI, T. I 239.

BAȘ-RĂZĂȘ s. m. v. baș-răzeș.

BAȘ-RĂZEȘ, baș-răzeși, s. m. (Învechit) Răzeș de frunte. (Atestat în forma baș-răzăș) Eu sînt Harță, baș- răzăș, Cunoscut tocmai prin leș. ALECSANDRI, T. 257. – Variantă: (Mold.) baș-răzăș s. m.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Învechit) Comandant de buluc (2). V. sutaș, hotnog. Hotnogii, sutașii și bulucbașii, cum s-au numit mai tîrziu, comandau o sută, iar chihăii... erau peste zece ostași. BĂLCESCU, O. I 118.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. (Înv. și pop.) Ofițer în armata otomană. – Tc. baș-aga.

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Din baș¹- + boier.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. (Înv.) Căpetenia bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. – Tc. baș-bulukbaș.

BAȘ-CAIMACAM, baș-caimacami, s. m. (Înv.) Întîiul caimacam. – Tc. bașkaimakan.

BAȘ-CIOHODAR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întîiul ciohodar. – Tc. bașçuhadar.

BAȘ-RĂZEȘ, baș-răzeși, s. m. (Înv.) Răzeș de frunte. – Din baș¹ + răzeș.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Înv.) Comandant de buluc (2). – Tc. buluk-bașı.

BULUCBAȘĂ ~i m. înv. Comandant al unui buluc. /<turc. bölük-bași

baș-boier m. primul boier care prezida Divanul după Domn: baș-boierul purta hanger la brâu GHICA.

beșli-aga m. odinioară căpitan de beșlii, câte unul în fiecare județ, iar la București și la Iași câte un baș-beșli-aga. [Turc. BEȘLI AGASY].

bulubașă m. odinioară: 1. căpitanul unui buluc de arnăuți: bașbulubașă, șeful gardei domnești; 2. (și bulibaș) vătaful unei șetre de țigani. [Vechiu-rom. bulucbașă = turc. BULUK BAȘY].

baș-bulubáșă V. bulubașă.

sacá-báș m. (turc. saká-bașý). Vechĭ. Capu sacagiilor.

baș³ (reg.) adv.

baș² (căpetenie, staroste) (înv.) s. m., pl. bași

baș¹ (capătul unei bărci; agio) (înv.) s. n.

baș¹ (rar) adv.

baș² (căpetenie, staroste) s. m., pl. bași

baș³ (capătul unei bărci, agio) (rar) s. n.

baș adv.

baș s. n.

baș-aga s. f., art. baș-agaua, g.-d. art. baș-agalei; pl. baș-agale

baș-boier s. m., pl. baș-boieri

baș-bulucbaș s. m., pl. baș-bulucbași

baș-caimacam s. m., pl. baș-caimacami

baș-ciohodar s. m., pl. baș-ciohodari

!bulucbaș s. m., pl. bulucbași

baș-aga s. f., art. baș-agaua, g.-d. art. baș-agalei; pl. baș-agale, art. baș-agalele

baș-boier s. m., pl. baș-boieri

baș-bulucbaș s. m., pl. baș-bulucbași

baș-caimacam s. m., pl. baș-caimacami

baș-ciohodar s. m., pl. baș-ciohodari

bulucbașă s. m., art. bulucbașa, g.-d. art. bulucbașei; pl. bulucbași

baș-aga s. f., pl. baș-agale

baș-boier s. m., pl. baș-boieri

baș-bulucbaș s. m., pl. baș-bulucbași

baș-caimacam s. m., pl. baș-caimacami

baș-ciohodar s. m., pl. baș-ciohodari

bulucbașă s. m., art. bulucbașa, g.-d. art. bulucbașii; pl. bulucbași

baș adv. – Chiar, tocmai, exact așa. – Var. abeș. Sb. baș. Necunoscut în afară de Banat și Olt.

baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.

BAȘ s. n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine.

BAȘ cf. tc. bas „căpetenie”; numele apare însă în Moldova înainte de influența otomană. 1. Baș „neamiș” (C Neamț II 2); Bași s. (Dm). 2. Bașa b. (Dm; Ștef; Moț; Paș). 3. Bășeanu, Floare (Ocina); Bășeni s. disp. și Bașenești s. Bz (Cat). 4. Bașac, Neagu (RI X 268). 5. Bașco = Bașcul, vecin (16 B VI 346); Bască (sic) și Bășcoiu porecle ard. 6. Bășcă, Sărghie (BCI VII 52). 7. Bășcoe (17 A III 101). (Viciu 32) 8. Bașotă, 1590 (Isp l¹), n. frecv., mold; – Iurașcu (16 A 38); Bașoteni s. (Dm; Ștef). 9. Cf. Bașait (13-15 B 160; Ț-Hom 300). 10. Cf. Bîșcu, fam., act.

BAȘ adv. v. chiar, tocmai.

BAȘ s. v. staroste.

baș adv. v. CHIAR. TOCMAI.

baș s. v. STAROSTE.

BALTAGI-BAȘ s.m. (Mold.) Căpitanul soldaților înarmați cu baltag, care serveau în garda seraiului. Ieșise poroncă de la împăratul, la baltagi-baș, de i-au călcat casele pînă în trii ori, cercîndu-l. N. COSTIN. Etimologie: tc. baltacı bașı. Vezi și baltag.

BULUBAȘ s.m. v. buluc-baș. substantiv masculin

BULUBAȘĂ s.m. v. buluc-baș. substantiv masculin

BULUC-BAȘ s.m. (Mold., ȚR) Comandantul unui buluc. A: Buluc-bașii și căpitanii siimenilor celor muntenești. M. COSTIN. Au triimes niște bulubași cu siimeni, de i-au luat de pre la gazdele lor. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-MUSTE, apud TDRG; GHEORGACHI. B: Au chemat toți buluc-bașii siimenilor și le-au dat bani. IST. ȚR, 5. Variante: bulubaș (NECULCE), bulubașă (PSEUDO-AMIRAS, gl.). Etimologie: tc. bölük bașı. Vezi și buluc, buluci. Cf. hotnog (1), iuzbașă, vătaf (1). masculin