BĂRBOAIE sf. iron. augm. BARBĂ.

BARABOI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans popular românesc asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.

baraboi¹ sm [At: PANȚU, PL. / V: (reg) ~rla~, bârla~, bărboi / E: bg барабой, mg barabolya] (Pop) 1 Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcina în formă de bulb, comestibilă și cu gust aromatic (Chaerophyllum bulbosum) Si: (reg) alunele, gușniță. 2 Dans țărănesc asemănător cu hora. 3 Melodia după care se execută acest dans. 4 (Îe) A nu plăti un ~ A nu valora nimic.

barlaboi sm vz baraboi

bărboi sm vz baraboi¹ corectat(ă)

bărboi sn [At: DEX² / Pl: ~oaie / E: barbă + -oi] 1-2 (Șhp) Barbă (mare).

bârlaboi sm vz baraboi¹ corectat(ă)

caraboi^3[1] sm vz baraboi

barabói s.m. (reg.) I (bot.) 1 Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele penate, cu florile albe și cu rădăcina comestibilă, în formă de bulb (Chaerophyllum bulbosum). ◇ Expr. A nu plăti un baraboi = a nu valora nimic. 2 Cartof (Solanum tuberosum). II Numele unui dans popular asemănător cu hora. ◆ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -oi. și barlabói, barlói s.m. /<bg. барабои, magh. barabolya.

barlabói s.m. v. baraboi.

barlói s.m. v. baraboi.

bărboi s.n. (fam.) Aug. al lui barbă. • pl. -oaie. /barbă + -oi.

BARABOIU sm. 1 🌿 Plantă din familia umbeliferelor, originară din Europa meridională, a cărei rădăcină seamănă cu un mic morcov; crește prin tufișuri și locuri necultivate, dar se cultivă și în grădini ca plantă alimentară (Chaerophyllum bulbosum) (🖼 356): mînca baraboi sărați cu pîne și cu ceapă (RET.) ¶ 2 Joc țărănesc [ung. barabolya].

BARLABOIU sm. 🌿= BARABOIU.

BARABOI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.

BARABOI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, a cărei rădăcină, în formă de bulb, este comestibilă; crește pe cîmp, dar se cultivă și în grădini (Cherophyllum bulbosum). Fata din casă... într-o zi mîncă cucută în loc de baraboi. HOGAȘ, DR. II 148. Frunză verde baraboi, Mă-ntîlnii cu un ciocoi. ALECSANDRI, P. P. 250. ◊ Expr. A au plăti un baraboi = a nu valora nimic. Cîte fete-n sat la noi, Nu plătesc un baraboi. ȘEZ. I 105. 2. (Transilv., Mold., Bucov.) Cartof.

BARABOI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee a cărei rădăcină, în formă de bulb, este comestibilă. (Chaerophyllum bulbosum). 2. (Reg.) Cartof. – Bg. baraboj.

BARABOI ~ m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu rădăcina comestibilă în formă de bulb. [Art. baraboiul; Sil. -ra-boi] /<bulg. baraboj

baraboiu (barlaboiu) m. 1. plantă alimentară ale cării tubercule, cam de mărimea și de forma morcovilor, sunt cărnoase și au gust aromatic (Choerophyllum bulbosum); 2. un fel de horă țărănească (în Muntenia): frunzuliță barlaboiu și la dreapta câte doi! [Ung. BARABOLY].

barlaboiu m. V. baraboiu.

barabóĭ și barlabóĭ m. (bg. baraboĭ, ung. barabolν, rut. barabólĭa, toate de la numele provinciiĭ germane Brandenburg. V. bandraburcă). Est. O plantă umbeliferă (uneorĭ cultivată) cu rădăcinĭ cărnoase și marĭ ca morcovii, puțin zaharoase și de un gust plăcut aromatic (chaerophyllum bulbosum. V. alunică). Munt. (la munte) Cartof. S.n., pl. oaĭe. O horă.

barlabóĭ V. baraboĭ.

baraboi (plantă) s. m., pl. baraboi, art. baraboii

bărboi (fam.) s. n., pl. bărboaie

baraboi (plantă) s. m., pl. baraboi, art. baraboii

bărboi (fam.) s. n., pl. bărboaie

baraboi s. m., pl. baraboi, art. baraboii

bărboi s. n., pl. bărboaie

baraboi (-i), s. m. – 1. Plantă, alunele (Chaerophyllum bulbosum). – 2. Cartof. – Var. barabulă, s. f. (cartof). Mag. baraboly „plantă, alunele” (Cihac, II, 479; DAR), cf. și bg. baraboj „cartof”, rut. barabolja, „cartof”. Pare a fi avut loc o contaminare cu numele Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Philippide, Principii, 109; Borcea 177; Tiktin; Berneker 81; DAR), sau mai curînd cu germ. Grundbirne (› rut. bandurka „cartof”), în bandraburcă sau brandaburcă, s. f. „cartof”. Cf. și ceh. brambor, rut. mandiburka „cartof”.

bar(l)aboiul v. mânioasa.

BĂRBOAIE s. bărboi, (rar) bărbărie. (Are o ~ cât toate zilele.)

BĂRBOAIE s. bărboi, (rar) bărbărie. (Are o ~ cît toate zilele.)

BARABOI s. v. cartof, cărbune, clopoței.

BARABOI s. (BOT.; Chaerophyllum bulbosum) (reg.) alunele (pl.), gușnică, (prin Transilv.) maranioi.

BĂRBOI s. bărboaie, (rar) bărbărie. (Are un ~ până la piept.)

baraboi s. v. CARTOF. CĂRBUNE. CLOPOȚEI.

BARABOI s. (BOT.; Chaerophyllum bulbosum) (reg.) alunele (pl.), gușnică, (prin Transilv.) maranioi.

BĂRBOI s. bărboaie, (rar) bărbărie. (Are un ~ pînă la piept.)

baraboi, baraboi, s.m. (reg.) Cartof (Solanum tuberosum); picioică, corompei, cloșcă. – Din magh. baraboly „plantă”, ucr. barabolja „cartof”, bg. baraboj „cartof”, toate de la numele provinciei germane Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Scriban, DER, DEX).

baraboi, baraboi, s.m. – (reg.; bot.) Cartof (Solanum tuberosum); picioică, corompei, cloșcă (ALRRM, 1971: 440). – Din magh. baraboly „plantă”, ucr. barabolja „cartof”, bg. baraboj „cartof”, toate de la numele provinciei germane Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Scriban, DER, DEX).

baraboi, s.m. – (bot.) Cartof (Solanum tuberosum); picioică, corompei, cloșcă (ALR 1971: 440). – Din bg. baraboj „cartof” (Cihac; DA); Cf. ucr. barabolya (DER).