18 definiții pentru bănuială

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂNUIALĂ, bănuieli, s. f. 1. Presupunere, presimțire, supoziție. 2. Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. – Bănui + suf. -eală.

bănuia sf [At: PRAV. MUNT. (1652), ap. HEM 3216 / P: ~nu-ia / Pl: ~ieli / E: bănui + -eală] 1 (Îrg) Regret. 2 (Îrg) Căință. 3-4 Bănuire (3-4). 5 Cârteală. 6 Mustrare. 7 Presimțire. 8-9 Întrevedere a unei anumite situații sau soluții Si: credință, imaginare. 10 Presupunere după aparențe. 11 Aflare în urma unor deducții logice Si: prindere de veste. 12 Considerare a cuiva drept autor al unei fapte (rele). 13 (Înv) Invidie. 14 Gelozie. 15 (Rar) Punere la îndoială a cinstei cuiva. 16 (Îe) A avea ~ieli (că...) A bănui (11) pe cineva. 17 (Îe) A intra (sau a cădea) la ~ A începe să bănuiască (11). 18 (Îe) A(-i) băga cuiva ~ieli sau a băga pe cineva în (sau la) ~ieli A determina pe cineva să bănuiască (11) ceva. 19 (Rar; îe) A băga pe cineva în (sau la) ~ieli A face ca cineva să fie bănuit (11). 20 (Îe) A scoate pe cineva din ~ieli A face pe cineva să nu mai bănuiască (11) ceva sau pe cineva. 21 (Înv; îe) Om de ~ Suspect. corectat(ă)

bănuiálă s.f. 1 Presupunere, supoziție; presimțire. O bănuială neîntemeiată. 2 Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva; presupunere că cineva are o vină sau o anumită intenție; suspiciune. Era cuprins de bănuieli. ◇ Expr. A nu-i fi cu bănuială, se spune pentru a exprima o scuză sau o părere de rău. 3 (reg.) Gelozie. • pl. -ieli, (înv.) -iele. /bănui + -eală.

BĂNUIA (pl. -ieli) sf. 1 Părere, de obiceiu nefavorabilă, despre cineva sau ceva, despre vinovăția sau intențiunile rele ale cuiva, întemeiată numai pe niște semne cu totul îndoioase sau pe spusele lipsite de dovezi ale cuiva: o simplă ~ a consulului te ducea nejudecat și de-a dreptul la pușcărie (I.-GH.) proverb: nuntă fără vorbă (sau ceartă și moarte fără ~, nu se poate, se ivesc adesea neînțelegeri la o nuntă, și de multe ori, cînd moare cineva, mai ales pe neașteptate, se aruncă vina asupra cuiva că i-ar fi pricinuit moartea 2 Îndoială cu privire la vinovăția cuiva: ca să te credem că tu ai făcut o așa vitejie, arată ne vre-un semn care să ne scoată din ~ (ISP.) 3 Trans. Maram. Supărare, necaz, părere de rău [bănui].

BĂNUIALĂ, bănuieli, s. f. 1. Presupunere, presimțire, supoziție. 2. Atitudine de neîncredere față de cineva sau ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. – Bănui + suf. -eală.

BĂNUIALĂ, bănuieli, s. f. Atitudine de neîncredere față de cineva sau ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. Îl măsură din cap pînă-n picioare cu bănuială și neîncredere. DUMITRIU, F. 17. Se scărpină sub pălărie și-l pătrunse o bănuială. PAS, L. I 92. Departe de noi o astfel de bănuială! Noi nu știam nici o faptă neomenoasă să fi săvîrșit. ISPIRESCU, L. 378. Eența mea a primit o creștere care o va opri totdeauna de a se abate din calea bunei cuviinți și care-o pune mai presus de toate bănuielile. ALECSANDRI, T. 1432. ◊ (Adesea în legătură cu verbele «a da», «a avea», «a nutri» etc.) Nu zise nimic care să-i dea vreo bănuială. ISPIRESCU, L. 128. ◊ Expr. A nu-i fi cu bănuială, în formule de politețe, exprimînd o scuză sau o părere de rău. Am coborît fin în corlăți... Or avea pînă-n seară... Nu-ți fie cu bănuială. GALAN, Z. R. 273. Pl. și: bănuiele (NEGRUZZI, S. I 107).

BĂNUIALĂ, bănuieli, s. f. Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. – Din bănui + suf. -eală.

BĂNUIALĂ ~ieli f. 1) pop. Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; prezumpție; supoziție. 2) Atitudine care denotă neîncredere în autenticitatea unui lucru sau în onestitatea unei persoane; suspiciune. 3) Dezaprobare verbală, adresată cuiva în semn de nemulțumire pentru fapte sau vorbe reprobabile; reproș; imputare. [G.-D. bănuielii] /<a bănui + suf. ~eală

BĂNUIALĂ s.f. 1. (Trans. SV) Regret, părere de rău. C: Cheltuiaște cu îndurare cînd îți trebuiaște, fără bănuială. FL. D 1764, 4v. // B: cf. FL. D 1700, 25v. 2. (ȚR, Trans. SV) Suspiciune. B: Cela ce așteaptă să moștenească ocinele și avuția cuiva face prepus și bănuială cum să fie otrăvit pre aceaea rudă a lui. ÎNDREPTAREA LEGII. Bănuiala este să socotească ceva rău de altul. FL. D 1700, 47r. A pomeni toate bunătățile pre deplin cîte avea Domnul, nu mă lasă obiceiul istoriei, pentru ca să nu dau bănuială de … ciocoinicie. R. POPESCU; cf. FL. D 1700, 6r. C: Avea bănuială rea spre dînsul. FL. D 1764, 43r. Etimologie: bănui2 + suf. -eală. Vezi și bănui2; bănat. Cf. bănat (1), bușluială, tîngă, tristeală; bănat (5) substantiv feminin

bănuĭálă f., pl. elĭ Suspiciune, presupus: acest om intră răpede în bănuĭelĭ. Închipuire, presupunere: bănuĭala că pămîntu e sferic.

bănueală f. 1. părere sau credință nefavorabilă însoțită de îndoeală; 2. simplă părere, presupunere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bănuia s. f., g.-d. art. bănuielii; pl. bănuieli

bănuia s. f., g.-d. art. bănuielii; pl. bănuieli

bănuia s. f., g.-d. art. bănuielii; pl. bănuieli

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BĂNUIA s. 1. v. presupunere. 2. v. suspiciune.

BĂNUIA s. 1. ipoteză, presupunere, prezumție, supoziție, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.) 2. neîncredere, suspiciune, (livr.) circumspecție, incredulitate, (pop.) prepus, (prin Mold.) bănat, (prin Ban.) bedă, (înv.) prepunere. (O atitudine de continuă ~.)

Intrare: bănuială
bănuială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bănuia
  • bănuiala
plural
  • bănuieli
  • bănuielile
genitiv-dativ singular
  • bănuieli
  • bănuielii
plural
  • bănuieli
  • bănuielilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bănuia, bănuielisubstantiv feminin

  • 1. Presimțire, presupunere, prezumție, supoziție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se scărpină sub pălărie și-l pătrunse o bănuială. PAS, L. I 92. DLRLC
    • format_quote Departe de noi o astfel de bănuială! Noi nu știam nici o faptă neomenoasă să fi săvîrșit. ISPIRESCU, L. 378. DLRLC
    • format_quote Nu zise nimic care să-i dea vreo bănuială. ISPIRESCU, L. 128. DLRLC
  • 2. Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea. DEX '09 DLRLC
    sinonime: suspiciune
    • format_quote Îl măsură din cap pînă-n picioare cu bănuială și neîncredere. DUMITRIU, F. 17. DLRLC
    • format_quote Lența mea a primit o creștere care o va opri totdeauna de a se abate din calea bunei cuviinți și care-o pune mai presus de toate bănuielile. ALECSANDRI, T. 1432. DLRLC
  • 3. Dezaprobare verbală, adresată cuiva în semn de nemulțumire pentru fapte sau vorbe reprobabile. NODEX
    • chat_bubble A nu-i fi cu bănuială, în formule de politețe, exprimând o scuză sau o părere de rău. DLRLC
      • format_quote Am coborît fîn în corlăți... Or avea pînă-n seară... Nu-ți fie cu bănuială. GALAN, Z. R. 273. DLRLC
  • comentariu Plural și: bănuiele. DLRLC
etimologie:
  • Bănui + sufix -eală. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.