BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). – Din bălălăi + suf. -ău.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bălălău adj. m.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bălălắŭ adv. (d. bălălăĭesc). Fam. Bălălăind, clătinîndu-te șovăind: îi atîrnă mînile bălălăŭ, umbla bălălăŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

bălălău, bălălăi s. m. (deț.) persoană cu dereglări psihice; țicnit, smintit
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink