24 de definiții pentru băjenar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂJENAR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Băjeni + suf. -ar.

băjenar sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/9 / V: bej~, (reg) bejăn~ / Pl: ~i / E: băjeni + -ar] 1-6 Persoană care își părăsea, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din pricina (invaziilor dușmanului sau a) persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale și care se reîntorcea după trecerea primejdiei. 7 (Rar) Emigrant. 10 Persoană reîntoarsă din bejenii (1-3). 11 (Reg) Om sărac lipit pământului. corectat(ă)

băjenár s.m. (înv.) Persoană care își părăsea, vremelnic, casa, ținutul, țara, din cauza unor invazii, a unor persecuții, a unor catastrofe etc. • pl. -i. și bejănár, bejenár s.m. /băjeni + -ar.

BĂJENAR Mold., BEJENAR, BEJĂNAR sm. Fugar, pribeag, cel ce-și părăsește casa fugind prin alte locuri, ca să scape de urgia năvălirilor dușmane: fugiseră toți... și se făcuseră băjenari prin păduri (R.-COD.); a fi poate vr’un bejănar care vrea să intre argat la mine (ALECS.) [băjenie].

BĂJENAR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Băjeni + suf. -ar.

BĂJENAR, băjenari, s. m. (Învechit și arhaizant) Fugar care (împreună cu alții) își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria, din pricina unei invazii dușmane, a persecuțiilor politice, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. V. emigrant. Auzi, să fugi la munte, ca băjenarii! D. ZAMFIRESCU, R. 26. (în forma bejenar) De cîte ori i-a văzut pe bejenarii Moldovei, revărsați în lunile de toamnă și de iarnă, nu mărturiseau unde se duc, de teamă să nu se îngrămădească prea mulți într-un loc, să nască prisos de brațe și să rămîie fără muncă. CĂLUGĂRU, O. P. 37. (În forma bejănar) Au rămas... bejănarii, pînă în ziua de azi, prăpădiți de vatra părintească. SADOVEANU, N. F. 29. Să fie vrun tîlhar... nu cred... a fi, poate, vrun bejănar care vra să intre argat la mine. ALECSANDRI, T. 607. Variante: bejenar, bejănar s. m.

BĂJENAR, băjenari, s. m. (Înv. și arh.) Fugar care își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Din băjeni + suf. -ar.

BĂJENAR ~i m. înv. Persoană nevoită să se retragă undeva pentru a-și garanta securitatea; refugiat. /a băjeni + suf. ~ar

BEJĂNAR s. m. v. băjenar.

BEJENAR s. m. v. băjenar.

BEJĂNAR, BEJENAR... 👉 BĂJENAR...

BEJENAR s. m. (Mold.) Fugar, pribeag. Dînd peste bejenari peste Trotuș, au luat pre un om să-l petreacă pănă l-a scoate den dumbravă la Domnești. PSEUDO-MUSTE; cf. N. COSTIN. ◊ (Adjectival) Lupu Vornicul … au pus de tot omul bejănar să deie cîte doi lei. NECULCE. Etimologie: bejeni + suf. -ar. Vezi și bejenări, bejeni, bejenie, bejenire, bejenit. substantiv masculin corectat(ă)

bejenar m. fugar, emigrant: un bejenar vrea să intre argat la mine AL. [Slav. BEJANŬ, fugar].

bejenár (est) și - (vest) m. (d. bejenie. Și sîrb. bježunar). Vechĭ. Fugar pribeag, emigrant, refugiat. În est pop. bejă-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

băjenar (înv.) s. m., pl. băjenari

băjenar (înv.) s. m., pl. băjenari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BĂJENAR s. v. fugar, pribeag, refugiat.

băjenar s. v. FUGAR. PRIBEAG. REFUGIAT.

Intrare: băjenar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băjenar
  • băjenarul
  • băjenaru‑
plural
  • băjenari
  • băjenarii
genitiv-dativ singular
  • băjenar
  • băjenarului
plural
  • băjenari
  • băjenarilor
vocativ singular
  • băjenarule
  • băjenare
plural
  • băjenarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bejănar
  • bejănarul
  • bejănaru‑
plural
  • bejănari
  • bejănarii
genitiv-dativ singular
  • bejănar
  • bejănarului
plural
  • bejănari
  • bejănarilor
vocativ singular
  • bejănarule
  • bejănare
plural
  • bejănarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bejenar
  • bejenarul
  • bejenaru‑
plural
  • bejenari
  • bejenarii
genitiv-dativ singular
  • bejenar
  • bejenarului
plural
  • bejenari
  • bejenarilor
vocativ singular
  • bejenarule
  • bejenare
plural
  • bejenarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

băjenar, băjenarisubstantiv masculin

  • 1. Persoană care își părăsea vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Auzi, să fugi la munte, ca băjenarii! D. ZAMFIRESCU, R. 26. DLRLC
    • format_quote De cîte ori i-a văzut pe bejenarii Moldovei, revărsați în lunile de toamnă și de iarnă, nu mărturiseau unde se duc, de teamă să nu se îngrămădească prea mulți într-un loc, să nască prisos de brațe și să rămîie fără muncă. CĂLUGĂRU, O. P. 37. DLRLC
    • format_quote Au rămas... bejănarii, pînă în ziua de azi, prăpădiți de vatra părintească. SADOVEANU, N. F. 29. DLRLC
    • format_quote Să fie vrun tîlhar... nu cred... a fi, poate, vrun bejănar care vra să intre argat la mine. ALECSANDRI, T. 607. DLRLC
etimologie:
  • Băjeni + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.