BẤTCĂ, bâtci, s. f. (Reg.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pământ împădurită; măgură.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

bîtcă (bấtci), s. f. – Coastă, povîrniș. Origine necunoscută. DAR propune, dar este puțin probabil, mag. botkó, bötök „cap, mîner”; rezultatul probabil ar fi fost *bătcău. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gîndește la un gepidic *bütt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); însă părerea sa a fost în general respinsă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

2) bî́tcă f., pl. ĭ (cp. cu botcă). Est. Tivdă (bostan) uscată de ținut făină. (V. covătaĭe). Prinzătoare de păsărĭ făcută dintr’un coș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

1) bî́tcă f., pl. ĭ (gep. bütika, dim. înrudit cu germanicu butta-, de unde și fr. butte, deal. Dic. 181). Est. Pisc izolat maĭ mic decît runcu.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink