bî́hă f., pl. inuz. e (bg. bŭh, id. Bern. 1, 107). Vechĭ. A prinde bîhă, a prinde nărav (o vită), a nu vrea să tragă. A tăgădui. Ban. A pune bîha, a pune opor, a se opune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink