bîhîĭ a -í v. intr. (imit. ca și buh). Munt. îs foarte plin, foiesc, gem: bîhîĭe curtea de oamenĭ, marfă de care bîhîĭa coprinsu (Cl. 1910, 6, 659).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink