AUTOUTILÁRE, autoutilitări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOUTILÁRE s.f. Acțiunea de a autoutila; autodotare. [< autoutila].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoutiláre s. f., pl. autoutilări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto1- + utila.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOUTILÁ vb. I. tr. A utila cu mijloace proprii; a autodota. [Et. incertă].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOUTILÁ vb. refl. (despre întreprinderi, instituții) a se utila cu mijloace proprii; a se autodota. (< auto1- +utila)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOUTILÁ vb. v. autodota.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoutilá vb., ind. prez. 1 sg. autoutiléz, 3 sg. și pl. autoutileáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoutiláre s.f. Autodotare ◊ „Autoutilarea își confirmă marea însemnătate economică.” Sc. 23 IV 75 p. 2. ◊ „Instalația, în întregime românească, realizată prin autoutilare [...]” R.l. 14 I 77 p. 5 (din auto1- + utilare; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink