AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AUTORIZÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu autorizație (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a împuternici. 2) (fondarea unei organizații) A permite în mod oficial. /<fr. autoriser, it. autorizzare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTORIZÁ vb. I. tr. A da cuiva permisiunea, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite, a îngădui. [Cf. fr. autoriser, it. autorizzare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTORIZÁ vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite. (< fr. autoriser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică; a delega. ♦ A îngădui, a permite. [Pr.: a-u-] – Fr. autoriser.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTORIZÁ vb. 1. a delega, a împuternici, a învesti, (livr.) a abilita, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (Te ~ să faci următorul lucru ...) 2. v. îndreptăți.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

autorizá vb. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. autorizéz, 3 sg. și pl. autorizeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

autorizéz v. tr. (fr. autoriser). Daŭ putere, împuternicesc, daŭ voĭe, daŭ drept: a autoriza pe cineva să lucreze în numele tăŭ. Îndreptățesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink