autopastișat¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: ~uri / E: autopastișa] (Rar) Autopastișare.

autopastișat², ~ă a [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: ~ați, ~e / E: autopastișa] Care a fost copiat de către propriul autor (5).

AUTOPASTIȘA, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

autopastișa vr [At: DN³ / P: a-u~ / Pzi: ~șez / E: auto¹- + pastișa] A-și copia propriile procedee artistice.

AUTOPASTIȘA, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A copia genul sau procedeele artistice folosite în lucrări proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișă.

AUTOPASTIȘA vb. I. refl. (Despre scriitori) A-și copia procedeele artistice proprii. [Et. incertă].

AUTOPASTIȘA vb. refl. (despre scriitori) a-și imita procedeele artistice proprii. (< auto¹- + pastișa)

autopastișa vb. refl. I A-și copia procedeele (artistice) proprii ◊ „E oare firesc ca un foarte tânăr poet (evident talentat) să se autopastișeze?” Gaz. lit. 19 I 61 p. 2. ◊ „Tânărul critic conchide că ceea ce ar caracteriza poezia actuală ar fi «autopastișa»: «Ceea ce era spontan, la un moment dat [...] a devenit normă, șablon. [...] Poezia se autopastișează».” R.lit. 7 II 74 p. 13 (din auto1- + pastișa; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 132; DEX; DN3)

autopastișa (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autopastișez, 3 se autopastișează, 1 pl. ne autopastișăm; conj. prez. 1 sg. să mă autopastișez, 3 să se autopastișeze; imper. 2 sg. afirm. autopastișează-te; ger. autopastișându-mă

!autopastișa (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișează, 1 pl. ne autopastișăm; conj. prez. 3 să se autopastișeze; ger. autopastișându-se

autopastișa vb. (sil. a-u-) → pastișa