AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto1- + mulțumire.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOMULȚUMÍRE s.f. Mulțumire de sine însuși în urma unor succese, care duce la suficiență, la stagnare, la regres și la lipsă de vigilență; autoîncântare. [< auto1- + mulțumire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOMULȚUMÍRE s. f. mulțumire de sine, în urma unor succese, care duce la suficiență, stagnare; autoîncântare. (< auto1- + mulțumire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Mulțumire de sine însuși în urma unor succese (reale sau aparente), care duce la lipsă de vigilență, de atitudine autocritică, la stagnare și regres. – Din auto1- + mulțumire.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOMULȚUMÍRE s. autoîncântare. (Sentiment de ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
automulțumíre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. automulțumírii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink