AUTOMIȘCARE, automișcări, s. f. 1. Mișcare care își are cauza în însuși obiectul care se mișcă. 2. Stare de continuă mișcare și transformare a naturii și societății. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

automișcare sf [At: DEX² / P: a-u~ / Pl: ~cări / E: auto¹- + mișcare] 1-2 Mișcare, dezvoltare neîntreruptă a naturii și a societății cauzată de contradicțiile interne.

AUTOMIȘCARE, automișcări, s. f. Mișcare, dezvoltare neîntreruptă a naturii și a societății, cauzată de contradicțiile interne. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

AUTOMIȘCARE, automișcări, s. f. (Fil.) Stare de schimbare și de mișcare neîntreruptă a naturii și a societății, cauzată de contradicțiile interne, proprii tuturor obiectelor și fenomenelor naturii și vieții sociale.

AUTOMIȘCARE, automișcări, s. f. Stare de schimbare și de mișcare neîntreruptă a naturii și a societății, cauzată de contradicțiile interne, proprii tuturor obiectelor și fenomenelor naturii și vieții sociale. – Din auto¹- + mișcare.

AUTOMIȘCARE s.f. Mișcare care își are izvorul, cauza în însuși obiectul ce se mișcă; starea de continuă mișcare și transformare a naturii și a societății, determinată de contradicțiile interne proprii tuturor obiectelor și fenomenelor. [< auto¹- + mișcare, după rus. samodvijenie].

AUTOMIȘCARE s. f. mișcare, dezvoltare, devenire neîntreruptă a naturii, societății și gândirii, determinată de cauze, de contradicții interne proprii tuturor obiectelor și fenomenelor. (după rus. samodvijenie)

automișcare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automișcării; pl. automișcări

automișcare (a-u-) s. f., g.-d. art. automișcării; pl. automișcări

automișcare s. f. (sil. a-u-) → mișcare