AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto1 + ironie.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOIRONIZÁ vb. I. refl. A se ironiza pe sine însuși. [Et. incertă].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOIRONIZÁ vb. refl. a se supune autoironiei. (< auto1- + ironiza)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoironizá vb. (sil. a-u-to-in-) → ironiza
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoironizá vb.refl. I A zeflemisi propria persoană ◊ „Varietățile au început [...] să se privească cu ochi critici, să se autoironizeze.” Cont. 11 X 63 p. 5; v. și Sc. 12 XI 66 p. 2 (din auto1- + ironiza; DN3, DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink