AUTOIMPUNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

autoimpunere sf [At: DA ms / P: a-u-to-im~ / Pl: ~ri / E: autoimpune] 1 Fixare și plată benevolă de către o colectivitate a unei contribuții bănești Si: autoimpus¹ (1). 2 Contribuție bănească rezultată din autoimpunere (1) Si: autoimpus¹ (2). 3 Calculare de către sine însuși a impozitelor Si: autoimpus¹ (3).

AUTOIMPUNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bună voie, în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

AUTOIMPUNERE, autoimpuneri, s. f. (În societatea socialistă) Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bunăvoie în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. Autoimpunerea [este] o contribuție bănească pe care o hotărăsc și o dau de bunăvoie locuitorii comunelor, satelor și stațiunilor balneo-climaterice, contribuție cu ajutorul căreia ei pot realiza lucrări și amenajări de interes local, fără a apela la fondurile bugetare și la materialele din fondul centralizat al statului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2589.

AUTOIMPUNERE, autoimpuneri, s. f. (În societatea socialistă) Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bunăvoie, în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. – Din auto¹- + impunere.

AUTOIMPUNERE s.f. Contribuție bănească stabilită și dată de bunăvoie de o colectivitate în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. [< auto¹- + impunere, după rus. samooblojenie].

AUTOIMPUNERE s. f. contribuție în bani sau în muncă benevolă, stabilită de o colectivitate în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. (după rus. samooblojenie)

AUTOIMPUNERE ~i f. Contribuție benevolă în bani sau în muncă cu care o colectivitate participă la executarea unor lucrări locale de interes obștesc. [G.-D. autoimpunerii] /auto- + impunere

autoimpune vr [At: DA ms / P: a-u-to-im~ / Pzi: ~pun / E: auto¹- + impune] 1 A-și fixa singur o contribuție bănească. 2 A-și calcula singur un impozit, potrivit legii.

autoimpunere (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpunerii; pl. autoimpuneri

autoimpunere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpunerii; pl. autoimpuneri

autoimpunere s. f. (sil. a-u-) → impunere

autoimpunere

a autoimpune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. autoimpun; conj. prez. 3 sg. și pl. autoimpună; ger. autoimpunând