AUTOFRÂNARE, autofrânări, s. f. Împiedicare a mișcării în sens invers celui normal, a anumitor elemente ale unui mecanism, folosind frecarea dintre suprafețele care vin în contact. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + frânare.

autofrânare sf [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~nări / E: autofrâna] împiedicare a mișcării unui mecanism din cauza frecării suprafețelor de contact Si: (rar) autofrânat¹.

AUTOFRÂNARE, autofrânări, s. f. Împiedicare a mișcării unui mecanism din cauza frecării cu suprafețele de contact. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + frânare.

AUTOFRÂNARE s.f. Împiedicare a mișcării în sens invers celui dorit a anumitor elemente ale unor mecanisme, folosind frecarea dintre suprafețele care vin în contact. [< auto¹- + frînare, după fr. autofreinage].

AUTOFRÂNARE s. f. împiedicare a mișcării în sens invers celui dorit a anumitor elemente ale unor mecanisme, prin frecarea dintre suprafețele care vin în contact. (după fr. autofreinage)

autofrânare (desp. a-u-to-frâ-) s. f., g.-d. art. autofrânării; pl. autofrânări

autofrânare (a-u-to-frâ-) s. f., g.-d. art. autofrânării; pl. autofrânări

autofrânare s. f. (sil. a-u-to-frâ-) → frânare

autofrînare s. f. (sil. a-u-, -frî-) → frînare