AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODENUNȚÁRE s.f. Faptul de a se autodenunța. [< autodenunța].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto1- + denunța.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODENUNȚÁ vb. I. refl. A se denunța singur. [Cf. it. autodenunziare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODENUNȚÁ vb. refl. a se denunța singur. (< auto1- + denunța)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autodenunțá vb. (sil. a-u-) → denunța
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autodenunțá vb.refl. I A aduce la cunoștința unei autorități o infracțiune săvârșită de propria persoană ◊ „Deși izbutește să se autodenunțe înainte de a muri, măcelul nu este oprit.” Cont. 19 IV 63 p. 5. ◊ „În plin război, la 13 mai 1943, în București, un anume B.C.I. de profesie actor se autodenunță ca «autorul a trei asasinate» și «vechi membru al unei organizații germane de spionaj». Cercetările întreprinse de Siguranță nu confirmă însă spusele ciudatului personaj; interogatoriile și torturile nu-l pot determina să-și schimbe cu o iotă depoziția. B.C.I. își menține ferm (și foarte argumentat) autoacuzația [...]” R.lit. 23 II 78 p. 10 (din auto1- + denunța; cf. it. autodenunziare; FC I 213; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink