AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat cu o aureolă. 2. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureolă. Cf. fr. auréolé.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este înconjurat cu o aureolă. 2) fig. Care a devenit celebru. ~ de glorie. [Sil. a-u-re-o-] /<fr. auréolé
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁT, -Ă adj. Cu aureolă, înconjurat de o aureolă. [Pron. a-u-re-o-. / cf. fr. auréolé].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. Înconjurat de o aureolă. [Pr.: a-u-re-o-] – După fr. auréolé.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁT adj. (rar) nimbat. (Un sfânt ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AUREOLÁ ~éz tranz. 1) A înconjura cu o aureolă. 2) fig. A releva meritul cuiva; a glorifica. /<fr. auréoler
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁ vb. I. tr. A înconjura cu aureolă. ♦ (Fig.) A glorifica. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréoler, it. aureolare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁ vb. tr. 1. a înconjura cu aureolă. 2. (fig.) a glorifica. (< fr. auréoler)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AUREOLÁ vb. (rar) a nimba.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

aureolá vb. (sil. a-u-re-o-), ind. prez. 1 sg. aureoléz, 3 sg. și pl. aureoleáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink