AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 2. Fig. Strălucire, glorie, faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREÓLĂ ~e f. 1) (în pictura religioasă) Cerc luminos desenat de pictori în jurul capului unor persoane divine; nimb. 2) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și admirație; strălucire. 3) Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări sau al unui bec electric. [G.-D. aureolei; Sil. a-u-re-o-] /<fr. auréole, lat. aureola, it. aureola
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREÓLĂ s.f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb. 2. Halo în jurul unui astru, pe o fotografie. ♦ Zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. (Fig.) Glorie, strălucire, faimă, splendoare. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréole, it. aureola < lat. aureolus – de aur].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREÓLĂ s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb. 2. halo în jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc. ◊ zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice, în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop. 4. efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. 5. (fig.) glorie, faimă; aură (1). (< fr. auréole, lat. aureola)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos sau colorat cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb. ♦ Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. 2. Fig. Strălucire, glorie, faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – Fr. auréole (lat. lit. [corona] aureola).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREÓLĂ s. aură, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aureólă s. f. (sil. a-u-re-o-), g.-d. art. aureólei; pl. aureóle
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*aureólă f., pl. e (fr. auréole, d. lat. auréolus, auréola, de aur). Nimb, cerc luminos cu care pictoriĭ înconjoară capetele sfinților. Fig. Strălucire, nimb, renume: aureolă de glorie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A AUREOLÁ ~éz tranz. 1) A înconjura cu o aureolă. 2) fig. A releva meritul cuiva; a glorifica. /<fr. auréoler
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREOLÁ vb. I. tr. A înconjura cu aureolă. ♦ (Fig.) A glorifica. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréoler, it. aureolare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREOLÁ vb. tr. 1. a înconjura cu aureolă. 2. (fig.) a glorifica. (< fr. auréoler)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREOLÁ vb. (rar) a nimba.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aureolá vb. (sil. a-u-re-o-), ind. prez. 1 sg. aureoléz, 3 sg. și pl. aureoleáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUREÓLĂ (‹ fr. {i}) s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele sfinților; aură (2). 2. (FIZ.) Zonă mai puțin luminoasă care înconjură o flacără, un arc electric etc. 3. (PETROGR.) A. de contact = zona din jurul unei intruziuni magmatice în care, sub influența temperaturii și a chimismului magmei în ascensiune, se manifestă fenomenul de metamorfism. A. hidrotermală = zona din jurul unui coș vulcanic, în care rocile sînt metamorfozate de către soluțiile hidrotermale. A. mofetică = zona de răspîndire a emanațiilor de dioxid de carbon ale mofetelor, prin fisurile, dislocațiile sau erupțiile vulcanice. A. geochimică (sau de dispersiune) = zonă din jurul unor zăcăminte de substanțe minerale utile care prezintă un conținut ridicat în elementele chimice ce alcătuiesc acel zăcămînt și care se formează concomitent cu zăcămîntul (a. primară) sau prin alterarea acestuia (a. secundară).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink