ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apă folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁUR n. 1) Metal nobil, galben, strălucitor, maleabil și ductil, din care se fac obiecte de podoabă. Inel de ~. ◊ ~ negru cărbune de pământ. Epocă de ~ perioadă de înflorire. 2) fig. Lucru de mare preț (bani, avere, bogăție). ◊ A înota în ~ a fi foarte bogat. A cântări cu ~ a plăti foarte scump pentru un lucru. [Sil. a-ur] /<lat. aurum
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de valoare și monede (servind din această cauză și ca măsură a valorii). ◊ Nuntă de aur = a cincizecea aniversare a căsătoriei. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = energia captabilă a căderilor de apă. Aur negru = cărbune de piatră sau (mai rar) țiței. ◊ Loc. adj. De aur = de culoarea galbenă a aurului; valoros ca aurul. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. Inimă de aur = inimă bună, miloasă. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gură) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri bune. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áur, s. m. – Metal prețios de culoare galbenă strălucitoare. – Istr. aur. Lat. aurum (Pușcariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800; DAR); cf. alb. ar, it., sp. oro, engad., v. prov. aur, fr. or, port. ouro. Der. aura, vb. (rar, a auri); aurar, s. m. (meșter care lucrează obiecte de aur; țigan care caută pepite de aur; odinioară munceau sub supravegherea marelui armaș, și plăteau soției domnitorului un dram (3,38 gr.) de aur în chip de contribuție anuală), pe care Pușcariu 171 și DAR îl derivă direct din lat. aurārius (atrăgînd atenția apoi că rezultatul normal ar fi *arar, Pușcariu, Lr., 18, a admis o analogie cu aur; este vorba mai probabil de o der. internă în rom., cu suf. de agent -ar); aurăreasă, s. f. (nevasta căutătorului de aur); aurărie, s. f. (activitate de aurar; aurire, poleire cu aur); aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu; auret, s. n. (obiecte de aur); auri, vb. (a acoperi cu un strat subțire de aur), pe care Pușcariu 172 și DAR îl consideră drept reprezentant direct al lat. aurire; aurică, s. f. (pătlagină, Lantana Camara); auritură, s. f. (aurire); auriu, adj. (de culoarea aurului); auros, adj. (aurifer). – Der. neol. aurifer, adj.; auripigment, s. m.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áur s. n. (sil. a-ur); simb. Au
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áur n. (lat. aurum, it. sp. oro, pv. aur, fr. or, pg. ouro). Un metal prețios galben lucitor și greŭ din care se fac monete. Ceĭa ce lucește ca auru: păr de aur (blond). Fig.. Bogăție: setea de aur. Viitor de aur, splendid, fericit. Inimă de aur, plină de bunătate. – Auru e cel maĭ pur, maĭ ductil și maĭ maleabil metal. Poate fi redus în foĭ de grosimea a 1ǀ25,000 de milimetriĭ. Greutatea apeĭ fiind de 1, a auruluĭ e de 19,32. Se topește la 1035° și se face verde. Se găsește maĭ adese-orĭ în pămînt în stare pură saŭ nativă în Brazilia, Chile, Mexic, California, Australia și Alaska și puțin și în Transilvania. Și unele rîurĭ poartă aur. Un chilogram de aur pur valora 3460 de francĭ înainte de 1914. E de 15 orĭ și jumătate maĭ scump de cît argintu. Auru a fost pentru om tot-de-a-una semnu bogățiiĭ și al puteriĭ. Alchimiștiĭ îĭ atribuĭaŭ proprietățĭ supranaturale și se încercaŭ să prefacă alte metale în aur.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUR NÉGRU s. v. cărbune, petrol, țiței.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VARGĂ-DE-ÁUR s. v. splinuță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
várgă-de-áur (bot.) s. f.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁUR (lat. aurum) s. n. 1. Element chimic (Au; nr. at. 79, m. at. 196,97, densitate 19,3, p. t. 1.063 ºC, p. f. 2.600 ºC, duritate 2,5). Metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil și mai ductil dintre metale, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă, însoțind cuarțul, pirita, galena etc. și în nisipuri aurifere. A. este complet inert față de aer și apă, foarte rezistent din punct de vedere chimic, solubil numai în apă regală și cianuri alcaline. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 3. Se utilizează aliat cu cuprul sau argintul, pentru fabricarea de podoabe, obiecte de artă etc. Concentrația a. în aliaje se exprimă în carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc. De aur = extrem de valoros. Nuntă de aur = a cinzecea aniversare a căsătoriei cuiva. 2. Lucru extrem de prețios; bani (de aur 1); avere, bogăție. ♦ Aur alb = energie produsă de forța apelor (curgătoare). Aur negru = a) cărbune (de pămînt); b) țiței.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLOȘCA CU PUII DE AUR v. Pietroasele.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CORNUL DE AUR (HALIÇ), golf lung de 6 km, pe malul european al Bosforului, separînd orașul Istanbul în cartierele Pera și Glata, la N și Stambul, la S.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÂNA DE AUR (în mitologia greacă), lâna berbecului înaripat pe care au zburat Frixos și sora sa, Hele, pe deasupra Helespontului. Ajuns în Colhida (S Caucazului), Frixos sacrifică berbecul și dăruiește L. de a. regelui Aietes, atârnând-o de un stejar sacru. Dobândirea L. de a. a constituit apoi țelul expediției argonauților.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÂNA DE AUR, ordin cavaleresc înființat în 1429, la Bruge, de către Filip cel Bun, duce de Burgundia, în onoarea iubitei sale Marie de Crumbrugge, care avea un păr auriu-roșcat. Alcătuit inițial din 24 de cavaleri, și-a mărit numărul la 50, mare maestru fiind ducele de Burgundia. În 1477, când Burgundia a intrat în stăpânirea Habsburgilor, împăratul a devenit mare maestru.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
număr de aur v. secțiunea de aur.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
secțiunea de aur (‹ lat. sectio aurea „tăietură de aur”), caz al proporțiilor (I, 4) identificat în structurile formale ale muzicii și utilizat în constituirea unor microstructuri și sisteme (II). Între negarea absolută a acțiunii sale (H. Kayser) și absolutizarea eficienței sale în muzică există grade diferite de apropiere teoretică și practică. ♦ S. este cunoscută în geometrie ca medie proporțională – împărțirea unui segment în media și extrema rație: AB/AC = AC/CB. Dacă se notează AB = a, AC = b și CB = c, proporția are ca formulă algebrică a/b = b/c. Raportul b/c dintre lungimea părții celei mai mari (AC) și a celei mai mici (CB) este numărul de aur Ф (inițiala numelui lui Fidias). Și algebric a = b + c, deci în formula inițială a poate fi înlocuit, iar noua formulă este (b+c)/b = b/c. Împărțind cu b și înlocuind b/c prin Ф, se obține relația 1 + 1/Ф = Ф, care arată că numărul de aur diferă de inversul său prin unitate. Din ultima formulă se deduce ecuația de gradul al doilea ce determină valoarea lui Ф: Ф2 – Ф -1 = 0 de unde Ф = (1+51/2)/2 = 1,6180339887..., un număr irațional pătratic, aproximat de regulă numai primele trei zecimale. Dacă se cunoaște segmentul AB = a, s. a acestuia se determină prin câtul a/1,618; dacă se dă b, c = b/1,618; dacă de dă c, b = 1,618c. ♦ Străvechiul domeniu al aplicării s. este arhitectura. Egiptenii construiau piramidele, în care aria triunghiului unei fețe era egală cu aria pătratului bazei, pornind de la proporția armonioasă a s. Grecii au învățat-o de la egipteni. Pitagoreicienii cunoșteau, conform tradiției, construirea pentagonului regulat și a pentagramei (pentagonul stelat), figuri în care relațiile s. se găsesc în mai multe ipostaze. „Misterioasele” proprietăți ale pentagramei (multiplicarea sa la infinit, rămânând egală cu ea însăși) au făcut ca aceasta să constituie semnul de recunoaștere al membrilor sectei pitagoricienilor (divulgarea acestor proprietăți, în general, a secretelor 5 era considerată un sacrilegiu). Aprofundarea legilor s. s-a datorat unor Euclid, Proclus, Diadochos, Eudox din Cnidos, Platon (care emite postulatul existenței a numai a cinci poliedre regulate și nu a unui număr nelimitat al acestora ca și în cazul poligoanelor regulate), Claudios Ptolemaios ș.a. Cunoașterea, pe filieră arabă (prin trad. în lb. lat., apoi direct din gr.), a Elementelor lui Euclid a menținut treaz interesul pentru s., și numai printre constructorii goticului ci și printre matematicieni. Dintre aceștia, Leonardo din Pisa (1180-1250) zis și Fibonacci a adus o revelatoare contribuție privind proprietățile numărului Ф, a așa-zisei „creșteri organice”, căci însuși raportul s. Ф (1+51/2)/2 reprezintă „pulsația unei creșteri optime (omotetice, prin creșteri succesive) în doi timpi, cu două dimensiuni” (Matila Ghyka), din care rezultă „șirul dublu aditiv” (Florica T. Câmpan) al lui Fibonacci: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13... Șirul lui Fibonacci are proprietatea că fecare termen al său, începând de la al treilea, este suma celor doi termeni precedenți: 2 = 1 + 1; 3 = 1+ 2; 5 = 2 + 3;...; 13 = 5 + 8... Renașterea a înregistrat extinderea principiilor și proprietăților s. la domeniile artei în genere și, cu precădere, la cel al picturii (Luca Pacioli – autorul tratatului De divina proportione, Piero della Francesca, Leonardo da Vinci – cel din urmă descifrând raporturile s., pe care a numit-o pentru prima dată sectio aurea, în proporțiile corpului uman), același moment exploziv al istoriei constituind și începuturile studierii naturii vii în legătură cu s. (Kepler), domeniu nu mai puțin propice pentru deducerea și pe cale experimentală, statistică a creșterii organice (de ex. în botanică). ♦ Dacă sunt credibile și probatoare mărturiile unora dintre autorii anteriori, pitagoreicii stabiliseră o punte de legătură între arhitectură și muzică, prin aceea că construiseră, în Grecia Mare, temple ale căror proporții erau proporțiile (I, 2) muzicale. Ev. med. și Renașterea* au urmat vechile precepte proporționale dar, cu toată aplecarea lor spre simbolica numerică și spre ezoteric, nu au lăsat dovezi sigure asupra aplicării s. în muzică (cel puțin în măsura în care au făcut-o artele plastice). Cercetarea retrospectivă asupra proporțiilor unor fugi* de Bach sau asupra sonatei* clasice lasă să se întrevadă o ordonare a arhitectonicii muzicale în corformitate cu s. Astfel, în cadrul schemei generale dacă: a = întreaga parte (I) de sonată; b = expoziția + dezvoltarea; c = repriza + coda, atunci forma (de sonată) se poate transpune (luând ca unitate o anume valoare* ritmică) în formula algebrică: a (întreaga parte)/ b(expoz.+dezv.) = b(expoz.+dezv.)/c(repr.+coda). Expresia optimă a ordonării secțiunilor față de întreg ca și a secțiunilor între ele, s. poate să nu fie în acest caz un act volițional, ci unul datorat doar instinctului artistic (o paralelă se poate stabili cu experimentul pe diferiți subiecți al lui Fechner, care a demonstrat o foarte largă proporționare instinctivă a figurilor geometrice conform s.). Indubitabil pare faptul că, în urma reafirmării interesului pentru s. în prima parte a sec. 20, Bartók avea să aplice s. și numărul lui Fibonacci în unele structuri orizontale și verticale, ca de ex. în caracteristica acord* major*-minor*. Faptul se datorește, probabil, intensei utilizări în muzica lui Bartók a pentatonicii*, formație ce, datorită „omogenității” intervalelor și a periodicității lor (secunde* mari și terțe* mici), aplicarea s. este legitimă (cf. W. Berger, pp. 12-13). Întregul sistem (II, 2) modal, mai ales în situația tratării sale prin substructuri complementare [v. mod (I, 10)], apt în a supune structura intonațională a unei ordonări prin s. Prima aplicare consecventă a principiului s., se datorește lui W. Berger (Moduri și proporții, 1963) care, luând ca etalon mărimea semitonului* temperat* (celelalte mărimi, tonul*, tonul+semitonul, sunt în fapt multiplii ai celui dintâi), verifică unele structuri „naturale”, dacă nu totalitatea lor, prin s.; suntem mai curând în prezența unei explicitări a structurilor decât în aceea a explicării lor în sensul sistematicii tradiționale, explicitate ce are însă ca rezultat: a) crearea unei constelații de moduri „sintetizate”, cum le-a numit autorul aplicabile în propria-i muzică dar și în aceea a altor compozitori (ex. A. Stroe, în Arcade, 1963), și b) o reafirmare a melodicului (melodia* fiind în general o succesiune de intervale* de tipul s.) care, concretizat aici în formule (I, 3) modale, ordonează spațiul dodecafonic*; această ordonare pe temeiul formulei, deci a unui element mai puțin abstract și nicidecum exterior actului sonor – cum fusese seria* – ține seamă, dimpotrivă, de natura și legitățile inexorabile ale muzicalului. Sin.: număr de aur; proporție divină. Echiv. fr. section d’or; germ. goldener Schnitt; engl. golden section.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUR baibă, bulgăr, cham, goldeanu, roșeață, somnacai, sumocai, șumracai.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Ioan Gură de Aur (Hrisostom) (347-407 d. Hr.), sfânt, n. în Antiohia, patriarh al Constantinopolului și unul dintre cei patru mari dascăli ai Bis. Ortodoxe, persecutat de împărăteasa Eudoxia în mai multe rânduri. Din operele sale au tradus în românește în sec. 19 I. Barac (Despre preoție) și episcopul Melchisedec mai multe predici. Pentru neîntrecuta sa oratorie a fost numit „Gură de Aur”. Este autorul liturghiei care-i poartă numele, precum și a numeroase cântări religioase și liturgice. După Tradiție, el a introdus cântarea numită tropar. Moaștele sale se află la Vatican. Bis. îl sărbătorește la 13 noiembrie, 27 ianuarie și, împreună cu Vasile cel Mare și Grigore Teologul, la 30 aceeași lună.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a avea mâini de aur expr. a fi îndemânatic / dibaci
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a înota în aur / în bani expr. a fi bogat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a tăia găina care face ouăle de aur expr. a sacrifica o sursă de câștiguri mici, dar constante, în speranța unui câștig mai mare.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aurul mâțului expr. (glum.) metal comun asemănător la aspect cu aurul
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Epoca de Aur expr. (iron.) anii 1980-1989 ai dictaturii comuniste în România, marcați de cea mai drastică scădere a nivelului de trai.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mânuță de aur expr. (intl.) hoț de buzunare.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink