AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. – V. augmenta.
Sursa: DEX-S
(1988)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUGMENTÁRE s.f. Acțiunea de a augmenta ; augmentație. ♦ (Muz.) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv. [Pron. a-ug-. < augmenta].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUGMENTÁRE vb. v. creștere, mărire, multiplicare, sporire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
augmentáre s. f. (sil. aug- ), g. -d. art. augmentării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). – Din fr. augmenter, lat. augmentare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A AUGMENTÁ ~éz tranz. rar A face mai mare; a mări; a spori; a majora. [Sil. aug-] /<fr. augmenter, lat. augmentare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUGMENTÁ vb. I. tr. A mări, a crește, a spori. [Pron. a-ug-. / < fr. augmenter, cf. lat. augmentum < augere – a crește].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUGMENTÁ vb. tr. a mări, a spori. (< fr. augmenter, lat. augmentare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUGMENTÁ vb. v. crește, mări, multiplica, spori.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A augmenta ≠ a diminua
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
augmentá vb. (sil. aug-), ind. prez. 1 sg. augmentéz, 3 sg. și pl. augmenteáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*augmentațiúne f. (lat. augmentátio, -ónis). Acțiunea de a augmenta. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*augmentéz v. tr. (lat. augmentare). Măresc, sporesc: a augmenta o leafă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
augmentare (‹ lat. augmentation „mărire”), procedeu contrapunctic de modificare a aspectului unei linii melodice prin mărirea duratelor (1). Își găsește aplicare în special în formele polif. imitative: canonul* și fuga* – în aceasta din urmă, ca mijloc de transformare a temei* cu prilejul stretto*-ului. Creșterea duratelor se face în mod proporțional, păstrându-se fizionomia ritmică originară. În ritmul binar* duratele de obicei se dublează, iar în cel ternar* se triplează, arareori intervin proporții mai mari. A. poate fi combinată cu alte procedee contrapunctice ca de exemplu cu inversarea* desenului melodic. Prin a. se obține o subliniere a liniei melodice, care câștigă în relief și prestanță. Din acest motiv ea apare mai ales în părțile concluzive ale diverselor lucrări. Prezentă încă din perioada Ars antiqua*, a. a cunoscut o mare răspândire în arta polifoniștilor flamanzi (sec. 16 – v. neerlandeză, școală) și apoi muzica barocului*. Se întâlnește și mai târziu, la clasici și la romantici, la cei din urmă a. putând afecta și metrul (2). În creația contemporană este aplicată adeseori într-un mod liber, în scopul schimbării profilului ritmic inițial. Ant. diminuare*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink