ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ATRIBUÍ atríbui tranz. A considera ca fiind propriu; a acorda. [Sil. a-tri-] /<fr. attribuer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ATRIBUÍ vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, în socoteala cuiva. [P.i. atríbui, 3,6 -ie. / < fr. attribuer, cf. lat. attribuere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ATRIBUÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi. 2. a repartiza. 3. a pune pe seama cuiva. (< fr. attribuer, lat. attribuere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Fr. attribuer (lat. lit. attribuere).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ATRIBUÍ vb. 1. (înv. și reg.) a socoti. (I-a ~ pe nedrept această afirmație.) 2. v. apropria. 3. v. conferi. 4. a da, a distribui, a împărți, a repartiza. (~ loturi de casă țăranilor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

atribuí vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. atríbui, imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. atríbuie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*atríbuĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. tr. (lat. attribúere, it. attribuire, fr. attribuer. V. con-, dis- și re-tribuĭ. – Eŭ atribuĭ, tu atribuĭ, el atribuĭe, să atribuĭe). Daŭ, acord, recunosc: îțĭ atribuĭe ție premiu. Imput, arunc în spinarea cuĭva: a atribui cuĭva cauza uneĭ nenorocirĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink