ATESTÁT¹, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Alex | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁT², -Ă, atestați, -te, adj. (Despre fapte, situații etc.) Care este dovedit, confirmat. ♦ Care există în scris. ♦ (Despre cercetători, cadre didactice etc.) Care este confirmat în grad. – V. atesta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁT ~e n. Act prin care se atestă ceva; diplomă; certificat de studii. /<germ. Attestat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁT s.n. Act care atestă ceva; (spec.) diplomă, certificat de studii. [Pl. -te. / cf. germ. Attestat, lat. attestatum < attestari – a depune mărturie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁT s. n. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii. (< germ. Attestat)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁT, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva; certificat sau diplomă de studii. – Germ. Attestat.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁT s. v. certificat, diplomă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

atestát s. n., pl. atestáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*atestát n., pl. e (d. a atesta; germ. attestat). Certificat, adeverință: atestat de absolvirea școaleĭ primare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ATESTÁ atést tranz. 1) A dovedi prin raționamente sau prin fapte concrete; a arăta; a proba; a demonstra. ~ semnătura. 2) A întâlni într-un text. 3) (cadre didactice, cercetători științifici etc.) A confirma într-o funcție sau într-un post, stabilind gradul de pregătire profesională. /<fr. attester, lat. attestari
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁ vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi că ceva există; (la pasiv) a figura într-un text. ♦ A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i. atést, 3,6 -tă. / < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁ vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. (< fr. attester, lat. attestari)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi existența unui lucru. – Fr. attester (lat. lit. attestari).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ATESTÁ vb. 1. v. confirma. 2. v. denota.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A atesta ≠ a contesta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

atestá (-téz, atestát), vb. – A face dovada, a confirma. Fr. attester. Conjug. eu atest este înv. – Der. atestat, s. n. (certificat); atestație, s. f. (atestare); atestator, adj. (care dovedește).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

atestá vb., ind. prez. 1 sg. atést, 3 sg. și pl. atéstă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*atést și -éz, a -á v. tr. (lat. attestari, d. testis, martur [!]. V. contest). Certific, asigur, dovedesc: a atesta un fapt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink