ASTRĂINA vb. (Mold., Ban.) A (se) înstrăina. A: Voi, nemulțămitorilor, ...de împărățiia ceriului vă astrăinat. VARLAAM. Cum iaste întunearecul astreinat de lumină, așea iaste și mîndrul astreinat de toate bunătățile. L SEC. XVII, 138^r. C: Astrienĕdz. Abalieno. AC, 329. Oamenii... de feții lui Dumnedzeu sufletești astrienundu-se. CAT. B, 45. Variante: astreina (L SEC. XVII, 138^r), astriena (AC, 329; CAT. B, 45). Etimologie: pref. a- + străin + suf. -a. Vezi și astrienător, astrienătură.

astrăinéz și -linéz, V. înstrăinez.

înstrăinéz v. tr. (d. străin). Alienez, fac străin (dînd orĭ vînzînd): a înstrăina averea părintească. V. refl. Mă fac străin, mă depărtez cu trupu saŭ cu inima: nu te înstrăina de patrie! – Și streinez și înstreinez (Munt.). Vechĭ și astrăinez și astriinez.