ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3- + seamă + suf. -ui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ASEMUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se asemuie. 2) A identifica comițând o confuzie; a confunda. ~ pe cineva cu un cunoscut. /a + seamă + suf. ~ui
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ASEMÚI mă asémui intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemăna. /a + seamă + suf. ~ui
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. A stabili o asemănare; a asemăna, a compara. ♦ A lua pe cineva drept altul; a confunda. [Var.: semuí vb. IV] – Din a3 + seamă.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ASEMUÍ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A se asemui ≠ a (se) deosebi, a se destinge
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
asemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. asemuiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
asemăluĭésc și asemuĭésc, V. sămuĭesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
asemuĭésc, asemăluĭésc, V. sămuĭesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink