ASÉDIU, asedii, s. n. Încercuire și atacare cu forțe armate a unui loc întărit, pentru a-l cuceri. ◊ Stare de asediu = regim instituit în unele state, în împrejurări considerate drept excepționale, care constă în suspendarea libertăților democratice și în acordarea unor drepturi speciale poliției, armatei etc. – Din it. assedio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ASÉDIU ~i n. mil. Încercuire cu forțe armate a unei fortificații pentru a o cuceri. ◊ A ridica ~ul a înceta asediul. Stare de ~ regim special de constrângere, impus de împrejurări excepționale, acordând drepturi excesive organelor de poliție și autorităților militare. [Sil. -diu] /<it. assedio
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ASÉDIU s.n. Împresurare cu armată a unui loc întărit pentru a-l cuceri. ◊ Stare de asediu = suspendare a puterii anumitor legi și înlocuirea lor cu un regim special de esență militară. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. assedio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASÉDIU s. n. încercuire cu forțe armate a unui oraș, a unui loc întărit, pentru a-l cuceri. ♦ stare de ~ = suspendare a puterii anumitor legi și înlocuirea lor cu un regim special de esență militară. (< it. assedio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ASÉDIU, asedii, s. n. Încercuire cu forțe armate a unui loc întărit, pentru a-l cuceri; împresurare. ◊ (În statele capitaliste) Stare de asediu = suspendare a puterii legilor și înlocuirea lor cu un regim militar de represiune împotriva maselor populare. – It. assedio.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ASÉDIU s. asediere, împresurare, încercuire, înconjurare, (înv.) ocol, (grecism înv.) poliorchie. (~ cetății.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

asédiu (asédii), s. n. – Încercuire și atacare a unui loc. It. assedio (sec. XIX). – Der. asedia, vb. (a supune unui asediu); asediator, adj. (care asediază).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

asédiu s. n. [-diu pron. -diu], pl. asédii, art. asédiile (sil. -di-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*asédiŭ n. (it. assedio. V. sediŭ). Împresurare, înconjurarea uneĭ cetățĭ cu armata ca s´o cuprinzĭ. Stare de asediŭ, guvern militar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink