ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc.). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ♦ Stricat prin expunere prea îndelungată la acțiunea focului. Friptură arsă. ♦ Care a fost expus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre obiecte) Pe care s-au trasat, cu un instrument încălzit, linii, desene etc. ♦ Înnegrit de foc, de fum etc.; pârlit, bronzat. 2. Fript. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere sau de spaimă). 3. (Adesea fig.) Ofilit, uscat. 4. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, pustiit. ♦ Fierbinte, arzător. Ea șoptește vorbe arse (EMINESCU). ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier ars prin inimă = a simți deodată o mare tulburare sufletească. – V. arde.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARS adj. v. dogorit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARS s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ars, -ă adj. Nimicit de foc. Pîrlit de soare. Fig. Întristat, dezolat, fript: inimă arsă. Miroase a ars, miroase a lucru ars orĭ pîrlit, a incendiŭ. S. f. Vechĭ. Olocaust. Cu arsa (Trans. Rar), cu toptanu. A sări arsa, a sări grabnic (la auzu uneĭ veștĭ).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁRDE, ard vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului (în procesul de fabricare) obiecte de lut, de ceramică etc. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÁRDE ard 1. intranz. 1) (despre foc) A fi aprins. 2) (despre obiecte, lucruri etc.) A se distruge prin foc; a se preface în cenușă. Pădurea arde. 3) A emite lumină; a lumina. Lampa arde. 4) (despre surse de căldură) A emana radiații calorice; a răspândi căldură foarte mare; a frige; a dogorî; a pârjoli; a pârli; a păli. Soba arde. 5) fig. (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) A avea temperatură ridicată. 6) fig. (despre față, obraji) A se înroși din cauza unei stări emotive. 7) A fi cuprins de un sentiment puternic. ~ de rușine. 8) A avea mare dorință (de ceva). A-i ~ de plecare. 2. tranz. I. 1) A distruge prin foc; a preface în cenușă. ~ o scrisoare. 2) A consuma dând la foc. ~ toate lemnele. 3) (mâncăruri) A face să-și piardă calitățile, expunând prea mult acțiunii focului. 4) (cărămidă, obiecte de ceramică etc.) A supune acțiunii focului în procesul de fabricație. 5) (instrumente) A trece prin foc în vederea dezinfectării. 6) (țesuturi bolnave) A distruge cu cauterul; a cauteriza. 7) (ființe sau părți ale corpului lor) A face să suporte o durere fizică (atingând de foc sau de ceva fierbinte); a frige. 8) fig. A face să simtă o senzație asemănătoare cu o arsură. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de bătaie) ~ o palmă. ~ un bici. 2) (sugerând ideea realizării din plin a unui proces) ~ un cântec. ~ o sârbă. III. (în imprecații) Ardă-l (sau arză-l) focul (să-l ardă)! /<lat. ardere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ÁRDE mă ard intranz. 1) (despre oameni sau despre corpul lor) A se bronza prea tare. 2) fig. A suferi un eșec; a rămâne păgubaș; a se frige; a se pârli. /<lat. ardere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁRDE, ard vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Intranz. A se mistui prin foc, a se preface în cenușă. ◊ Tranz. (La conjunctiv, în imprecații sau formule afective) Ardă-l focul fuior, că încâlcit e! (ALECSANDRI). 2. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) fig. a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). ♦ Tranz. și intranz. A (se) consuma prin ardere. A ars multe lemne. ♦ A încinge, a încălzi. Arde cuptorul înainte de a coace pâinea. ♦ A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. Eu la joc, mama la joc, Pogacea se arde-n foc (ȘEZ.). ♦ A expune acțiunii focului (în procesul de fabricare) cărămidă, obiecte de ceramică etc. ♦ A dezinfecta un instrument. ♦ A cauteriza o rană. ♦ A distruge. Acidul sulfuric i-a ars haina. 3. Intranz. A se consuma pentru a răspândi lumină; p. ext. a fi aprins, a lumina. Lampa ardea. ♦ Fig. A luci, a străluci. Pe cerul albastru-închis ardeau stropii de aur (SADOVEANU). 4. Intranz. (Despre soare) A răspândi căldură mare; a dogori. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli. Avea... o pieliță nearsă de vânturi și soare (SADOVEANU). III. 1. Refl. A suferi o durere vie, a se răni la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a se frige. ◊ Tranz. M-ai ars cu țigara. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. Un vânt aspru... ardea obrazurile (SADOVEANU). ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva neplăcut. ♦ Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 2. Intranz. A fi fierbinte. Simții arzând pământul (ALECSANDRI). ♦ A se înroși din cauza unei stări emotive. ♦ A avea febră. 3. Tranz. Fig. A da o lovitură. Acuși vă ard câteva jordii (CREANGĂ). ♦ (Fam.) A face ceva cu repeziciune, cu pasiune. 4. Intranz. Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... [Prez. ind. și conj. și: arz] – Lat. ardere.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁRDE vb. 1. a dogori, a frige, a pârjoli, (pop.) a pripi, a zăpuși, (înv. și reg.) a păli, a prigori. (Soarele ~.) 2. v. încinge. 3. a (se) mistui. (Focul a ~ totul.) 4. v. incinera. 5. v. frige. 6. v. cauteriza. 7. v. bronza. 8. v. lumina.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁRDE vb. v. ademeni, amăgi, bănui, da, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, sclipi, străluci, trage, trișa.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁRSE s. pl. v. dar, holocaust, jertfă, ofrandă, prinos, sacrificiu.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNTREG-DE-ÁRS s. v. holocaust.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A arde ≠ a se stinge
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
árde (árd, árs), vb. – 1. A fi aprins. – 2. A mistui, a consuma prin foc. – 3. A încălzi soarele, a pîrjoli. – 4. A încălzi. – 5. A se consuma grăsimile organice, a se produce combustie internă. – 6. A avea călduri sau febră, ca urmare a arderilor din organism. – 7. A fi mistuit de focul patimii. – 8. A ustura, a durea, a produce suferință. – 9. A încălzi, a dogorî. – 10. a înșela, a trage pe sfoară, a escroca. – 11. A avea chef de ceva. – 12. A face ceva de mîntuială, a da rasol. – 13. (Arg.) A avea relații sexuale cu o femeie. – Mr. ardu, ardire, megl. ard, istr. ordu. Lat. *ardĕre, în loc de ardēre (Pușcariu 114; Candrea-Dens., 78; REW 620; DAR); cf. vegl. ardar, it. ardere, prov., v. fr. ardre (cf. v. fr. ardoir ‹ ardēre), cat., sp., port. arder. Cf. arșiță, arsură. Der. ardească, s. f. (dans tipic din Bucov.), dans legat de obiceiurile populare ale focurilor de Bobotează, și al cărui nume vine de la pericolul de a-și arde hainele la care s-ar expune cei care îl joacă, dacă nu ar fi atenți (DAR nu cunoaște originea acestui cuvînt); ardei, s. m., pe care Körting 826 îl deriva de la lat. *ardivus (respins de Densusianu, Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl. vechi de la *ardel, formație dim.; ardeia, vb. (a condimenta cu ardei); ardeietură, s. f. (boia de ardei); arzător, adj. (fierbinte, puternic, intens, palpitant). Din. rom. a trecut în. mag. árdelj „ardei” (Edelspacher 8).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
árde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. árdă (și árză în expresia arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde!, intranz. arzi!, 2 pl. árdeți!; part. ars
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ard, ars, a árde v. intr. (lat. ardére, pop. árdere, it. árdere, vfr. ardoir, pv. fr. ardre, sp. pg. arder. – Ard, ardă, în vest arz, arză). Mă consum pin [!] foc: petrolu arde. Fac să ardă și să lumineze: lampa arde bine. Sufer un foc prea mare, mă ard: friptura a ars. Îs prea ferbinte, frig: cĭorba arde (vest). Mĭ-e prea cald (din pricina călduriĭ din prejur saŭ de muncă), am arșiță (de boală): copilu arde. Fig. A arde de dor, a-țĭ arde sufletu de dor, a dori cu înfocare, a-țĭ fi foarte dor. A-țĭ arde capu de treabă, a avea multă treabă, a fi foarte ocupat. A-țĭ arde de ceva, a avea gust, a-țĭ fi poftă: acuma nu-mĭ arde de joc. V. tr. Consum (fac să se consume) pin [!] foc: ĭarna asta am ars multe lemne. Cauzez usturime, ustur: uniĭ ardeĭ ard. Cauterizez: a arde o rană. Fig. Fam. A-ĭ arde cuĭva una (o palmă, o lovitură), a-ĭ trage, a-ĭ aplica (o palmă); A arde pe cineva (c' o vargă), a-l lovi, a-l croi. V. refl. Mă frig: am pus mîna pe un cărbune aprins și m' am ars. Fig. Fam. Mă păcălesc, rămîn înșelat: m' am ars cumpărînd această marfă. A te arde doru, a te arde (doru) în (la) inimă, în (la) suflet, a-țĭ fi foarte dor, a fi stăpînit de emoțiune, de melancolie ș. a. Ardă-l (saŭ arde-l-ar) focu, un blestem (de multe orĭ în glumă).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) arz, ars, a árde, V. ard.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARS LONGA, VITA BREVIS (lat.) arta e lungă, viața e scurtă – Varianta latină a primului aforism hipocratic: „Ho bios brachys, e de techne macra” (O βιοζ βραχύζ ἤ δέ τέχυη μαϰρά)
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IUS EST ARS BONI ET AEQUI (lat.) dreptul este arta binelui și a echității – Definiție dată dreptului în „Digestele” lui Iustinian.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIATRA ARSĂ, vârf în E masivului Bucegi. Alt.: 2.071 m. Cabană turistică la 1.950 m alt.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SAPIENTIA ARS VITAE EST (lat.) înțelepciunea este știința vieții – Seneca, „Epistulae”, 95, 7.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Ars Antiqua (cuv. lat., „artă veche”), termen adoptat de istoria muzicii pentru desemnarea perioadei premergătoare celei numite Ars Nova* și cuprinsă între cca. 1160-1325. Încă spre sfârșitul sec. 11 pe teritoriul Franței începuseră a se forma, în cadrul importantelor așezăminte ecleziastice (mănăstirile Sf. Martial și Sf. Victor), adevărate școli muzicale. Tradiția astfel creată a cunoscut înflorirea prin Școala de la Notre Dame. Faima acesteia, considerată ulterior adevăratul centru al A. s-a datorat străluciților membri ce au alcătuit-o și ale căror nume sunt primele păstrate în istoria muzicii culte europene: Albert(us), Léonin (Leoninus) și Pérotin (Pérotinus) (supranumit de contemporani, pentru prodigioasa activitate și uimitorul talent, Pérotin le Grand). A. se caracterizează prin dezvoltarea genurilor liturgice polifonice* într-un proces paralel, de interdeterminare, cu evoluția notației* muzicale, de la reperele alfabetice și prin neume-accent (1) până la scrierea pe portativul* cu 4 linii. Dezvoltarea formelor* a avut la bază tendința firească a vocilor (2) superioare tenorului (3) de a se mișca tot mai liber, în valori de durată (1) mai scurte. Genurile respective s-au constituit prin adăugarea succesivă a vocilor, „în straturi”, având la bază fie o melodie de Cantus planus* (în organum* și motetus*), fie un cânt lat. liturgic netradițional (în conductus*). Numărul de voci, considerând și tenorul, le conferea denumirea duplum, triplum* sau quadruplum*. Organum pe vocalize (1) sau ornamentat* se alcătuia din tenorul liturgic riguros care-și augmenta* mult valorile pentru sincronizarea cu vocea (vox organandi, căreia i se putea adăuga o a doua voce și rareori o a treia) îmbogățită mult cu melisme*. În funcție de caracterul solemn al marilor sărbători bis., soliștii și corul (uneori susținut instr.) interpretau lucrări de genul organum. Cele compuse de Pérotin, de ample proporții (depășind adesea durata de 25 min.) denotă un excepțional simț al formei prin contrastul și echilibrul pe suprafețe muzicale mari, realizate cu ajutorul unor procedee simple, ca: imitația*, variațiunea (1) ritmică și dezvoltarea melodică a celulelor tematice de bază. Dintre cele mai interesante, rămân până azi: Alleluia Nativitas (triplum), Viderunt (quadruplum) și Sederunt (quadruplum). Organum s-a păstrat, ca gen, în cadrul ecleziastic și stă la originea motetului, dispărând spre sfârșitul sec. 13. Spre deosebire de acesta, motetus s-a transformat perpetuu, creând condițiile favorabile tranziției spre Ars Nova și constituind adevărata origine a polifoniei renascentiste. Conductus, inițial cu text pios, va tinde spre laicizarea subiectelor, păstrând însă lb. lat. Important este cazul în care autorul polif. nu preia melodia tenorului, ci o alcătuiește el însuși, astfel compozitorul aflându-se, pentru prima oară în istoria muzicii, în fața colii albe de hârtie în momentul începerii lucrului. Pe la 1260, Pérotin, colegii și elevii săi au alcătuit un repertoriu muzical vast, ce a cunoscut o rezonanță universală. Manuscrise-copii ale acestei culegeri s-au păstrat în Anglia, Scoția, Italia și Spania, iar mărturii de interpetare a lucrărilor conținute au fost găsite la mai mult de un secol de la moartea lui Pérotin.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ars inveniendi (cuv. lat., „arta invenției”) v. compoziție (1).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Ars Nova (lat. „artă nouă”), termen apărut în sec. 14, în Franța, desemnând tendințele muzicale noi, în opoziție cu Ars Antiqua* ce desemna școala componistică a lui Léonin și Pérotin de la Notre-Dame (sec. 13). Termenul A. este introdus de către Philippe de Virty, teoretician și „campion al avangardei”, care își susține cu vehemență ideile. Astfel, în Franța sec. 14, este cunoscută prima înfruntare pe tărâmul muzicii între vechi și nou, între tradiție și inovația care va duce spre „muzica viitorului”. Principalele probleme cu care se confruntă A. sunt cele ale notației (III) și ritmului. Notația ritmică stabilită după inovațiile lui Pérotin (impuse de contrapunct*), consolidată și legiferată de bis., se încadrează în sistemul muzical mensurat* sau proporțional*, în care valorile longa*, brevis* și semibrevis* erau exclusiv ternare*. Efortul novator al sec. 14 tinde spre eliberarea din această constrângere, promovând scrierea în ritmică variată, divizarea valorilor și în doi (binară*) nu numai în trei (ternară*). Tratatul lui Philippe de Vitry, Ars Nova (1325), pune bazele sistemelor ritmice variate și îmbogățește notația, adăugând valorilor de note existente și alte valori mai mici, cum sunt minima*, semiminima* și fusa*. Libertatea ritmică preconizată atrage după sine libertatea suprapunerilor vocilor (2) în mersuri melodice independente, pe texte diferite, în lb. lat. și lb. pop. (vulgară), în același timp. Procedee componistice foarte apreciate de compozitorii din A. sunt acelea ale isorithmiei* și așa-numitul procedeu hoquetus*. Printre reprezentanții de frunte ai A. se numără Guillaume de Machaut (1305?-1377). A. it. înflorește îndeosebi la Florența, în aceeași perioadă. Pornind de la ex. fr., muzica it. capătă repede un caracter original, teoretizat de Marchetto de Padova în tratatele sale de teoria muzicii: Lucidarium in arte musicae planae și Pomerium in arte musicae mensuratae, concretizat în muzica lui Pietro Caselle (creatorul madrigalului*), Giovanni da Cascia, Jacopo da Bologna și Francesco Landino. Alături de madrigal, genuri foarte pop. ale epocii sunt caccia* și ballata [v. baladă (I, 1, 2)]. Inovațiile din domeniul notației permit, în Italia, eliberarea muzicii de text, contribuind la nașterea genului muzicii instr. polif.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ars solfandi v. solmizare.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a arde cămașa pe cineva expr. a fi în criză de timp
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a arde gazul de pomană expr. a lenevi, a trândăvi
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a avea o lampă arsă expr. a fi nebun
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i arde buza (după ceva) expr. a râvni (după ceva), a tânji (după ceva); a avea neapărat nevoie (de ceva)
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i arde ghiocul expr. (er. d. femei) a fi excitată
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i arde pipota expr. a râvni, a tânji; a avea neapărată nevoie (de ceva)
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i arde placheul în flec expr. (intl.) a dori să plece
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-l arde (pe cineva) instalația expr. a-i fi foame sau sete (cuiva)
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-l arde (pe cineva) plămânul expr. a dori să fumeze
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o arde expr. a lenevi, a trândăvi.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o arde aiurea expr. (adol.) a vorbi mult și fără rost
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o arde cu tupeu expr. (deț.) a fi foarte îndrăzneț
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o arde în terțe expr. a minți; a păcăli
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o arde la normal expr. (deț.) a face ceva foarte bine
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arde, ard I. v. t. 1. a fura (pe cineva) 2. a bate. 3. a condamna. II. v. r. a avea necazuri, a da de bucluc
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se arde în bulan / în creț / în semering expr. (d. bărbați) a avea relații homosexuale
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink